În câteva cuvinte
O expoziție la Madrid documentează soarta copiilor spanioli evacuați în URSS în timpul Războiului Civil prin intermediul desenelor lor. Istoria lor, marcată de suferință și adaptare, este prezentată ca o paralelă cu situația actuală a copiilor afectați de conflicte, inclusiv cei din Ucraina.
O expoziție emoționantă s-a deschis la Ateneul din Madrid, aducând în atenție povestea dramatică a copiilor spanioli evacuați în Uniunea Sovietică în timpul Războiului Civil Spaniol (1936-1939). Curată de Vladimir Merino, fiul uneia dintre aceste "copii ai războiului", Carmen Barrera, expoziția prezintă 48 de desene realizate de micuții care, în loc să se teamă de întuneric, se temeau de bombe.
Vladimir Merino s-a născut lângă Moscova acum 73 de ani. În 1937, mama sa, Carmen Barrera (11 ani), și unchiul său, Alejandro (9 ani), au fost trimiși în URSS de autoritățile republicane spaniole. Ei au făcut parte dintr-un grup de aproximativ 3000 de "copii ai războiului" care au găsit refugiu în Uniunea Sovietică. Aici, copiii spanioli au fost cazați în colonii speciale, unde au beneficiat de îngrijire bună și educație, inclusiv lecții de limbă rusă, dar și de spaniolă. Tratamentul primit a fost, potrivit lui Merino, "foarte bun", iar condițiile de viață superioare celor ale copiilor ruși.
Viața pașnică a fost întreruptă de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Copiii spanioli au fost evacuați din nou, de data aceasta cu trenul, spre Urali. Călătoria, în condiții extrem de dificile, a adus o nouă tragedie în familia Carmen: unchiul Alejandro, pe atunci în vârstă de 14 ani, a murit de colică după ce a mâncat mere sălbatice, încercând să găsească hrană. Această pierdere l-a devastat pe Carmen, care promisese părinților să aibă grijă de fratele ei.
După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, repatrierea în Spania a fost amânată până în 1956-1957. Tensiunile politice dintre Stalin și Franco au împiedicat "copiii războiului" să se întoarcă acasă timp de aproape două decenii. Când au ajuns înapoi în Spania, aveau în jur de 30 de ani și nu mai erau demult copii.
Reintegrarea în societatea spaniolă a fost dificilă. Trecerea de la o dictatură la alta, antagonismul regimurilor, lipsa recunoașterii diplomelor universitare obținute în URSS au creat numeroase probleme. Mama lui Vladimir Merino, inginer, a simțit stigmatul de a veni din Uniunea Sovietică și a fost chiar interogată de Direcția Generală de Securitate. Aproximativ 20% dintre cei repatriați nu s-au putut adapta și s-au întors în URSS.
Desenele expuse la Madrid sunt o mărturie directă a traumelor trăite. Copii de 4 până la 14 ani au desenat ambulanțe, clădiri în flăcări, oameni fugind și, mai ales, multe avioane. Unul dintre desenele cele mai tulburătoare, creat de o fetiță pe nume Mercedes, înfățișează bombe în formă de lacrimi. Vladimir Merino subliniază că aceste desene nu sunt fantezii, ci o redare autentică a fricii și experiențelor copiilor.
Expoziția nu este doar un document istoric, ci și o reflecție asupra prezentului. Carmen Barrera a decedat în 2021 și nu a mai apucat să vadă cum, în 2022, un nou conflict a generat o nouă criză a refugiaților, inclusiv a copiilor ucraineni. Prima destinație a lui Carmen în URSS a fost Odesa, iar fiul ei este convins că ar fi suferit enorm văzând ceea ce se întâmplă azi. Istoria se repetă: la aproape nouă decenii distanță, alți copii din alte țări de refugiu desenează aceeași frică, fără să știe când și dacă se vor putea întoarce acasă.
