Există un conflict real și autentic între justiție și politică, care pune în pericol buna funcționare a democrației noastre constituționale? Asistăm la o mutație mascată a statului social și democratic de drept într-un stat judiciar, în sensul că judecătorii își asumă guvernarea sistemului politic?

Ce putem face pentru a asigura o justiție bună, orientată spre consolidarea statului de drept, care să garanteze imperiul efectiv al legii și să contribuie, nu să obstrucționeze, la stabilirea unei societăți democratice avansate, coezive în jurul realizării valorilor libertății, egalității, solidarității și pluralismului politic?

Există un consens larg printre principalii analiști și observatori ai sistemului nostru constituțional și, în particular, în comunitatea juridică, despre faptul că politizarea justiției și judiciarizarea politicii constituie o amenințare la adresa modelului de guvernare constituțională, bazat pe logica principiului separării și limitării puterilor și pe principiul legitimității democratice.

Politizarea justiției își are originea atunci când magistratura își abandonează poziția constituțională de a judeca și de a executa hotărârile judecătorești independent și imparțial, bazându-se pe stricta conformitate cu legea. Aceasta subminează sistemul politic-constituțional, invadând spații și scenarii care aparțin activismului politic militant, exercitând puterea jurisdicțională în scopuri ilicite, cu rezultatul denaturării postulatelor democrației juridice, fondate pe respectarea principiului legalității constituționale.

Judiciarizarea politicii apare atunci când Judecătoriile și Tribunalele sunt induse să se pronunțe ca instanță de decizie în conflicte și controverse de natură politică, care sunt proprii luptei legitime de partid și care ar trebui rezolvate în cadrul procesului politic și nu în domeniul jurisdicțional.

Cercul virtuos al justiției necesită o putere judecătorească care să-și exercite funcția de judecare în cadrul unui sistem democratic, bazat pe echilibrul și controlul puterilor constituite. Prin urmare, activismul judiciar care ar putea fi înțeles ca o alunecare a suveranității poporului către judecător este incompatibil cu statul constituțional, așa cum avertizează magistratul francez Antoine Garapon.

Constituția noastră cere judecători competenți, disciplinați în apărarea universului valorilor constituționale, care să îmbrățișeze, fără fisuri, cultura independenței și imparțialității judiciare și care să asigure pacea și armonia socială.

Constituția interzice expres, în articolul 127, judecătorul recognoscibil ca judecător politic, care își pune în pericol imparțialitatea prin acțiunile sau comportamentele sale procesuale sau extraprocesuale.

Legea noastră fundamentală impune o magistratură cantonată în stricta respectare a Constituției, care să nu se ghideze după convingerile sale ideologice, filozofice, morale sau religioase.

În sistemul nostru juridic-constituțional nu este loc pentru stabilirea unor „judecători refractari” la mandatele normative emanate din Constituție sau din puterea legislativă. Judecătorii sunt obligați să efectueze o evaluare prealabilă a constituționalității legii aplicabile, atunci când au convingerea că legea poate incidența asupra motivelor de neconstituționalitate.

Puterea jurisdicțională a judecătorilor este configurată în Constituție nu ca o putere absolută, ci ca una limitată, supusă regulilor și procedurilor de caracter procesual, care configurează dreptul justițiabililor la un proces echitabil și corect.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu este instituit în Constituție ca o punte de legătură între justiție și politică pentru a tulbura sau submina prin acțiunile sale polarizante imaginea independenței și imparțialității jurisdicției.

El este configurat ca un organ autonom, echilibrat și nesubordonat puterii executive, instrumental, în măsura în care funcția sa este de a contribui la garantarea independenței judiciare, exercitându-și funcțiile administrative în mod obiectiv și transparent, în serviciul interesului general.

Consiliul, conform învățăturii Curții Constituționale, nu este recunoscut în Constituție ca expresie sau manifestare a autoguvernării magistraturii. Nu gestionează interese proprii ale puterii judecătorești sau interese corporative. Nu se poate erija ca reprezentant al ansamblului de judecători și magistrați. Și trebuie să evite transferarea în sânul carierei judiciare a diviziunii ideologice existente în societate.

De aceea, Consiliul trebuie să avanseze reflectat în căutarea rădăcinilor sale constituționale, dintr-o viziune non-patrimonialistă asupra structurilor justiției, ca instituție garantă a independenței judiciare. Cu acest obiectiv, membrii sunt obligați să acționeze cu rectitudine și integritate, lipsiți de orice prejudecată de castă sau clientelară. Ei trebuie să își ajusteze acțiunea la logica și dinamica congruente cu instituționalitatea. Sunt obligați să exercite facultăți de natură discreționară, precum cele referitoare la promovări și numiri, fără a putea face un exercițiu deturnat al facultăților lor administrative.

Într-un stat caracterizat ca stat constituțional, justiția și politica nu sunt termeni antagonici sau opuși, deoarece conjuncția ambelor noțiuni este esențială pentru dezvoltarea și supraviețuirea democrației.

Politica se identifică cu domeniul cuvântului și al dialogului, cu scena libertății, a eticii și a responsabilității, al cărei scop este de a promova conviețuirea democratică și justiția economică și socială.

Politica este contingentă. Ea se articulează printr-o negociere constantă între necesar și posibil, în vederea realizării interesului general.

Justiția este una dintre funcțiile statului constituțional care asigură certitudine și securitate juridică. Este, de asemenea, un ideal democratic și o valoare superioară a ordinii juridice, care obligă toate puterile să acționeze cu scopul de a conforma o ordine economică și socială justă, orientată spre realizarea egalității, progresului și bunăstării sociale.

Într-un stat constituțional, cum ar fi cel constituit în Spania după 1978, democrația politică este indisociabilă de democrația juridică.

O bună justiție este fără echivoc una dintre premisele condiționante ale bunei politici. O administrație a justiției angajată în protecția drepturilor civile, economice și sociale, care se ocupă de problemele care afectează cetățenii și soluționează cu agilitate și promptitudine conflictele, făcând evidentă funcția raționalizatoare a dreptului, contribuie la consolidarea bazelor regulatorii ale unei ordini economice și sociale juste, care facilitează implementarea politicilor publice de progres, orientate spre realizarea proiectului integrator al vieții colective susținut de Constituția noastră.

Și o bună politică judiciară, care să consolideze poziția instanțelor de judecată ca păzitori ai dreptului și libertăților, este o condiție indispensabilă pentru asigurarea aplicării statului constituțional.

Constituția nu este o mașină care funcționează singură, ci prin acțiunea politicii democratice și funcționarea justiției independente.

Din această perspectivă, cu atât mai mult în aceste vremuri convulsive și îngrijorătoare, pe care le putem defini ca de înstrăinare și fragilitate democratică, în care modelul nostru de societate se confruntă cu incertitudini globale, democrația noastră constituțională necesită ca toți actorii politici și instituționali să promoveze ferm politici de instituționalitate, care să consolideze mecanismele de control și echilibru (checks and balances) și să încurajeze realizarea unor scenarii de moderație, reținere, încredere și responsabilitate în domeniile politicii și justiției.

Doar o practică instituțională responsabilă a titularilor celor trei puteri ale statului, conform principiului loialității constituționale, poate permite corectarea deficiențelor sistemului judiciar, încercând să inverseze imaginea unei justiții polarizate, în vederea recâștigării încrederii cetățenilor în puterea judecătorească și în Administrația Justiției.

Cetățenii nu doresc o justiție rece și aridă, colapsată de lipsa cronică de mijloace și resurse, ci o justiție amabilă și caldă, eficientă și transparentă, și de calitate.

Buna guvernare a sistemului judiciar necesită ca toate puterile statului implicate în sarcinile de desfășurare a justiției — legislativă, executivă și judiciară — să accepte ca paradigme ale acțiunii lor „convenții și directive constituționale”, bazate pe respectul deplin față de spiritul și litera enunțului principiului democratic și față de semnificația principiului justiției ca echitate.

Avansarea în dezvoltarea unei politici democratice pentru binele comun al întregii societăți și în construirea unei justiții pentru toți, într-un proces de „democratizare a democrației”, așa cum propun profesorii Universității Harvard, Steven Levitsky și Daniel Ziblatt, constituie o aspirație legitimă a cetățenilor, care trebuie să permită extinderea valorilor și principiilor democratice care conferă natură statului constituțional, cu scopul ca statul de drept să poată fi revalorizat și materializat într-un stat de justiție.