Neuroeducația, sau neurodidactica, nu este doar o modă trecătoare. Progresele tehnologice ne permit astăzi o mai bună înțelegere a activității cerebrale, iar aplicarea neuroștiințelor în pedagogie, combinată cu psihologia cognitivă, antropologia și sociologia, generează un interes tot mai mare.

Deși mai sunt multe de descoperit despre creier, este clar că această abordare holistică, numită și "noua prezență educațională", își propune optimizarea învățământului prin înțelegerea mai bună a proceselor neuronale.

Aceasta înseamnă propuneri personalizate și inovatoare. De exemplu: de ce să nu deschidem clasa spre alte domenii și invers? Ce-ar fi dacă educația ar fi în slujba elevului, nu invers? Cum ar fi dacă am estompa limitări precum orarele rigide sau compartimentarea rigidă a cunoașterii pe discipline? Și profesorul nu ar trebui să treacă de la cel care predă la cel care invită la acțiune și investigare, participând la transferul de cunoștințe?

Vorbim despre una dintre cele mai vechi meserii din lume, în care a pune întrebări bune este esențial pentru a stârni curiozitatea reală, interesul reciproc și empatia. Experții consideră că este o profesie foarte complexă, iar cerințele noilor programe bazate pe competențe pot fi dificil de implementat în școli.

Specialiștii recomandă să facem distincția între abordările autentice, "educația informată de știință", și cele lipsite de fundament.

În mediul academic, centre de cercetare de top dezvoltă activ această metodologie, concentrându-se mai degrabă pe *cum* se predă, decât pe *ce*. Creierul este un organ "leneș" care nu învață dacă nu vede utilitate, de aceea conținuturile ar trebui legate de situații cotidiene în care pot fi aplicate.

Unii profesori remarcă că în lumea de azi, plină de zgomot și distragere, este greu să te concentrezi. Creierul este maleabil, se schimbă constant. Deși există numeroase programe postuniversitare în domeniu, este necesară o "reformă educațională serioasă" pentru a forma viitorii profesori.

Neuroștiința nu poate înlocui niciodată pedagogia, ci o completează. Propunerile de succes se bazează pe o bună îngrijire a acestui tandem. Neuroștiința ne permite să vedem cum învață creierul nostru în timp real și să verificăm științific ce funcționează și ce nu. A nu profita de aceste progrese ar fi ca și cum, în medicină, am ignora leacuri sau medicamente deja testate.

Un accent deosebit se pune pe importanța etapei preșcolare (0-3 ani). Mediile școlare au fost create pentru a omogeniza, dar într-o societate tot mai diversă, este crucial să integrăm toți elevii, inclusiv pe cei de la extreme. Experții propun ca cei mai buni profesori să fie alocați în învățământul preșcolar, deoarece acea etapă este fundamentală. Interacțiunea profesor-student este esențială, pentru că a preda și a învăța nu sunt același lucru.

Există deja exemple de școli care implementează cu succes un "compendiu de pedagogii", printre care Montessori, Reggio, Waldorf, învățarea cooperativă și cultura gândirii. Deși la început pot părea neconvenționale, aceste inițiative atrag tot mai mulți profesioniști interesați.

Evoluția neuroștiinței în educație este comparată cu impactul biologiei asupra medicinei. Viitorul arată promițător.

Este important să lăsăm în urmă unele mituri care au încetinit dezvoltarea acestei discipline. Printre acestea: vârsta limitează capacitatea de învățare; doar un procent mic de neuroni este activ; există o separare impermeabilă între cele două emisfere cerebrale. Aceste idei au fost demontate de cercetările moderne.

Aceste descoperiri schimbă modul de a înțelege educația și obligă la transpunerea lor în sala de clasă, prin intermediul educatorilor și, desigur, al neuroeducatorilor.