Problema locuințelor și a accesibilității acestora a devenit un subiect central la recenta cea de-a 40-a reuniune anuală a Cercle d’Economia din Spania, unde s-au dezbătut provocările economice și sociale cheie. Discursul liderului socialiștilor catalani, Salvador Illa, a fost primit de participanți cu o răceală vizibilă, deși el a abordat una dintre cele mai presante probleme ale momentului: inegalitatea în creștere și impactul său asupra stabilității politice.

Spre deosebire de discursul prim-ministrului Pedro Sánchez, care a surprins audiența anunțând o consultare publică privind preluările bancare (gest ce a generat el însuși disconfort în rândul elitei financiare prezente), Illa a vorbit despre necesitatea asumării responsabilității pentru rezolvarea urgențelor actuale. El a declarat direct: „Intervenția pe piața locuințelor este crucială pentru combaterea inegalității”.

Illa a subliniat că accesul la locuințe ar trebui să fie un drept fundamental într-un moment de mutație a sistemului economic, unde modelele tradiționale nu mai funcționează, iar granița dintre diferite abordări politice devine tot mai subțire. El a pledat pentru reglementarea pieței, investiții publice în construcția de locuințe accesibile, controlul prețurilor și chiriilor – adică pentru crearea condițiilor care să favorizeze accesul cetățenilor la o casă. Poziția sa privind reglementarea pieței a fost clar în contradicție cu majoritatea celor prezenți în sală.

Această temă este direct legată de creșterea influenței partidelor radicale de dreapta. Așa cum remarca sociologul Michael Sandel, atunci când piețele definesc tot ceea ce are valoare, se creează un vid umplut de religie și naționalism. Salvador Illa duce la aceeași idee: pe măsură ce inegalitățile cresc și marginalizarea sporește, o parte a cetățenilor se îndreaptă către cei care strigă cel mai tare și caută țapi ispășitori, în loc să abordeze problemele reale. Iar primii pe listă sunt imigranții. Astfel cresc partidele de extremă dreaptă care promit „mântuirea” prin slogane patriotice, restrângerea libertăților și discriminarea celor mai slabi, deschizând calea spre modelul „trumpismului”, unde totul este permis celor care au mai multă putere și bani. În contextul spaniol, acest lucru se vede în consolidarea partidului Vox și influența sa asupra Partidului Popular (PP).

În fața acestor provocări, încercarea de a construi o „ficțiune centristă” bazată pe întâlniri punctuale între marile partide (PSC și Junts în Catalonia, PSOE și PP în Spania) poate reprezenta o amenințare. O astfel de colaborare este necesară, dar nu pentru a proteja interesele anumitor sectoare economice, ci tocmai pentru a împiedica ca disperarea anumitor sectoare sociale să fie capitalizată de extrema dreaptă. Un exemplu care merită atenție este strategia cancelarului Merz în Germania. Centrismul ca loc sau ideologie este o ficțiune. Exemplul francez este elocvent: centrismul președintelui Macron l-a dus la irelevanță și a pus extrema dreaptă în poziția de a ajunge la putere.

Filosoful Amartya Sen spunea că „prioritizarea luptei împotriva nedreptății flagrante este mai utilă decât acordul mereu dificil asupra binelui”. Iar în acest moment, problema locuințelor se află la gradul maxim de urgență a acestei nedreptăți, cerând o soluție imediată pentru a opri alunecarea spre extremism.