În câteva cuvinte
Președintele american Donald Trump a ajuns la un armistițiu comercial de 90 de zile cu China, reducând tarifele ridicate impuse anterior. Deși administratia Trump califică acordul drept "istoric", analiștii îl văd ca pe o soluție la o problemă autoinfligată, punând sub semnul întrebării eficacitatea pe termen lung a strategiei sale comerciale.
În lexicologia lui Donald Trump există anumite cuvinte care se repetă atât de des încât ajung să-și piardă sensul. „Istoric” este unul dintre aceste cuvinte. Administrația sa l-a folosit din nou luni pentru a califica drept „istoric” acordul încheiat weekendul trecut în Elveția între Statele Unite și China, care va aduce un armistițiu de 90 de zile în războiul comercial în care s-au angajat cele două puteri.
Este, fără îndoială, un acord relevant: oferă un răgaz companiilor și consumatorilor de ambele părți ale unei relații comerciale care anul trecut a totalizat 660 de miliarde de dolari; navele chineze se vor întoarce în portul Los Angeles; americanii vor putea consuma produse ieftine venite din Asia; iar piețele, care luni au înregistrat creșteri notabile, au respirat în sfârșit ușurate. Dar...
Pare exagerat adjectivul având în vedere că, în realitate, rezolvă o problemă creată chiar de Trump acum aproape șase săptămâni, când pe 2 aprilie a decis să impună unilateral tarife zecilor de parteneri comerciali. 34% pentru majoritatea produselor lor, care se adăuga la 20% deja existent pentru a presa trei țări (pe lângă gigantul asiatic, Mexicul și Canada) și a le determina să aplice măsuri pentru a opri traficul de fentanil, un opioid puternic responsabil pentru trei sferturi din decesele prin supradoză în Statele Unite.
Această rată a crescut în săptămâna următoare, în jocul de poker dintre Washington și Beijing, ajungând la 145% impus de Statele Unite Chinei, care la rândul său a taxat importurile americane cu 125%. După discuțiile elvețiene, tarifele Washingtonului pentru Beijing rămân la 30%: adică baza universală de 10% plus 20% pentru fentanil. Oțelul, aluminiul și automobilele mențin taxa de 25% care se aplică în aceste sectoare și restului țărilor.
Astfel, toți banii pe care Trump credea că îi va strânge din tarife – un alt termen cheie în lexicologia sa, „cel mai frumos cuvânt din Dicționar”, îi place să repete – vor trebui să aștepte. Președintele ridicase deja pe 9 aprilie taxele pe care le numește „reciproce”, deși nu sunt, și pe care le impusese zecilor de parteneri comerciali pentru a le lăsa la acel tarif „de bază” de 10%. Aceste țări au primit și ele 90 de zile pentru a ajunge la noi acorduri comerciale. În acea zi, a profețit că pactele vor veni rapid, pentru că toate aceste țări erau dornice să-i facă pe plac.
Decizia de a-și slăbi amenințările a luat-o având în vedere presiunea piețelor, efectele politicilor sale agresive asupra datoriei publice și a dolarului, precum și criticile și rugămințile din sânul propriului Partid Republican, precum și din partea oamenilor de afaceri și investitorilor. Trump și aliații săi au apărat atunci că ceea ce se întâmplase nu era atât o căință din mers, cât rodul unei strategii gândite în prealabil. Că Trump punea pur și simplu în practică acel talent pentru afaceri cu care obișnuiește să se laude.
El o numește „arta negocierii”, expresie care i-a servit drept titlu pentru prima sa carte de memorii, The Art of the Deal. Pe frontul economic în această a doua campanie prezidențială, este tentant să credem că această artă a negocierii este mai degrabă o artă a retragerii.
Din cele 90 de zile pe care le-a dat tuturor țărilor, cu excepția Chinei, trecuseră deja 33. Deocamdată, Casa Albă a putut anunța doar un acord comercial parțial cu Regatul Unit. Membrii echipei economice a lui Trump petrecuseră zilele anterioși dornici să arate vreun progres în negocieri și au lăsat să se înțeleagă că pactele cu India, Japonia sau Coreea de Sud erau iminente. Încă le așteaptă. De asemenea, au asigurat întâlnirea de la Geneva cu China și apoi au încercat să o prezinte ca pe o inițiativă a Beijingului, care a negat că ei ar fi fost cei care au căutat să se întâlnească pe teren neutru. Potrivit presei americane, Trump se grăbea cu acest pact cu China, pentru a-l putea avea la prima sa călătorie în străinătate din a doua campanie prezidențială. A plecat luni spre Arabia Saudită, Qatar și Emirate, pentru a încheia acorduri economice lucrative.
Vineri, un mesaj pe rețeaua sa socială, Truth, spunea că reducerea tarifelor pentru China la 80% i se părea „bine”. Din nou, a pus în practică o altă strategie: să ajungă la masa negocierilor cu așteptări scăzute, pentru ca apoi, cu ajutorul scenei unor discuții învăluite în secret la ambasada americană din Elveția, să poată prezenta o simplă amânare pentru a continua discuțiile drept un mare triumf.
Rămâne de văzut dacă la sfârșitul celor 90 de zile, cele două puteri, care s-au angajat deja într-un joc de-a șoarecele și pisica în timpul primei Administrații Trump, vor ajunge la un acord comercial substanțial. Acest precedent indică faptul că așa ceva le va lua mai mult timp. De asemenea, va trebui văzut dacă întâlnirea de la Geneva a reușit să „deschidă complet piața chineză”, așa cum a afirmat președintele american. Analiștii au fost mai sceptici decât președintele american, fiind de acord că China a ieșit mai bine din călătoria sa în Elveția, printre altele, pentru că nu este clar ce avantaj obțin Statele Unite din acord, dincolo de rezolvarea unei probleme create de ei înșiși. Economiștii consideră că pactul nu rezolvă problema incertitudinii create de tarifele lui Trump și nu este clar cum intenționează administrația sa să negocieze caz cu caz cu zeci de țări simultan într-un termen de trei luni.
Scott Bessent, care a condus delegația la Geneva, și-a câștigat între timp teren ca om de încredere al președintelui pe frontul comercial, depășind alți susținători ai tarifelor. Dacă Bessent, cu un profil mai moderat (ca să zic așa), reușește să scoată Washingtonul din această capcană comercială auto-infligată, Trump nu va avea altă opțiune decât să inventeze noi cuvinte. Adjectivul „istoric” va fi prea slab pentru a defini isprava.
