Gestul cancelarului federal Willy Brandt, care a îngenuncheat în fața monumentului victimelor Ghetoului din Varșovia în 1970, a devenit un simbol al recunoașterii de către Germania a responsabilității pentru crimele nazismului.

Acest gest a scos la iveală un sentiment de vinovăție profund, care apăsa nu doar națiunea germană, ci și alte țări europene unde represiunea antisemită a găsit complici și colaboratori. Mulți se ascundeau încă sub vălul ignoranței sau negării, în timp ce milioane de oameni erau trimiși în lagăre de concentrare.

Amintirile despre Berlin, un oraș în care memoria acestor timpuri este vie, confirmă acest lucru. Vizionarea documentarelor despre genocid, precum „Noapte și ceață” al lui Alain Resnais, provoca lacrimi și o profundă tulburare la vederea mărturiilor ororii.

Sentimentul de vinovăție și necesitatea de a ne aminti sunt prezente și în cultură. Opere literare, cum ar fi „Toba de tinichea” a lui Günter Grass, unde personajul principal bate toba, perturbând somnul istoriei, ne reamintesc importanța de a rămâne vigilenți.

Chiar și în cartiere liniștite din Berlin, precum Wilmersdorf, un fost cartier evreiesc, trecutul este la fiecare pas. Pietrele memoriale „Stolpersteine”, încrustate în trotuare cu numele și datele victimelor deportate din casele lor în anii 1940, amintesc de destine individuale.

Acest sentiment de vinovăție și responsabilitate istorică a continuat să influențeze Europa și în secolul XXI, conturând fundamentele sale democratice și dorința de a evita revenirea la forme autoritare sau totalitare de guvernare. Europa postbelică s-a construit privind în oglinda trecutului – nazismul – și confruntându-se cu realitățile dincolo de Zidul Berlinului – lumea sovietică cu represiunea sa, demonstrată prin înăbușirea brutală a Primăverii de la Praga în 1968.

De aceea, apariția grupărilor teroriste de extremă stângă în anii 1970 a părut o anomalie. Astăzi însă, la 80 de ani după sfârșitul nazismului, o realitate îngrijorătoare este ascensiunea partidelor de extremă dreaptă nu doar în Germania, ci și în alte țări ale Uniunii Europene. Acestea promovează deschis idei similare fascismului: superioritatea rasială, intoleranța față de imigranți, naționalismul exacerbat.

Spre deosebire de grupurile clandestine din trecut, extrema dreaptă modernă participă activ la viața politică și obține sprijin electoral. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) s-a clasat pe locul doi la recentele alegeri parlamentare cu 21% din voturi, deși Oficiul Federal pentru Protecția Constituției îl consideră o amenințare la adresa statului de drept, din cauza concepției sale „etnico-rasiale asupra poporului” și a devalorizării întregi grupuri de populație.

La alegerile pentru Parlamentul European de anul trecut, forțele de extremă dreaptă au obținut cumulat 27% din locuri, un salt uriaș față de 4% acum patru decenii. Ele au devenit prima forță în Franța, Italia, Ungaria, Austria, Belgia și Slovenia și a doua în alte șase țări.

Deși la nivel oficial extrema dreaptă ar putea masca antisemitismul, redirecționând ura discriminatorie către musulmani și alți imigranți, aceasta este adesea o simplă deghizare. La bază, continuă să existe aceleași concepții de superioritate și intoleranță care în trecut au dus la tragedia Holocaustului și la anihilarea a milioane de oameni. Este aceeași oroare care l-a făcut pe Willy Brandt să îngenuncheze la Varșovia, rugându-se pentru iertare, în fața amintirii cumplite.