În câteva cuvinte
Criza pescuitului tradițional în Senegal, cauzată de pescuitul industrial excesiv și practicile ilegale, a dus la o reducere drastică a capturilor pentru pescarii locali. Pierderea sursei de venit împinge tot mai mulți senegalezi, în special tineri și foști pescari, pe ruta periculoasă a migrației neregulate către Insulele Canare.
Criza pescuitului în Senegal devine una dintre cauzele principale care îi determină pe localnici, inclusiv pe pescari, să pornească în călătorii riscante cu bărci artizanale (cayucos) spre Insulele Canare. Deși nu toți migranții sunt pescari, experiența și cunoștințele lor maritime fac posibile aceste traversări. De mai bine de două decenii, pescuitul artizanal, din care trăiește aproximativ 3% din populație, suferă din cauza pescuitului excesiv, a practicilor ilegale, a lipsei de transparență și a managementului defectuos în sector. Speciile de pește cele mai rentabile și prezente în dieta țării devin tot mai rare, iar emigrația neregulată apare atât ca o alternativă pentru tineri, cât și ca o afacere pentru proprietarii de cayucos. Un raport recent al unei organizații de mediu subliniază legătura dintre aceste două realități.
Pescuitul tradițional are o importanță capitală în Senegal, nu doar economică. Capturile sale reprezintă 68% din alimentele de origine animală consumate de populație și au un puternic ancoraj în obiceiurile și identitatea comunităților costiere. Cu toate acestea, în ultimii ani, consumul de pește a scăzut semnificativ, de la 29 de kilograme pe an pe persoană la aproximativ 18. Penuria speciilor pelagice tradiționale pe piața locală și creșterea prețurilor sunt consecințe directe ale pescuitului excesiv, mai ales cel industrial, care exportă către piețele asiatice și europene, precum și ale utilizării tehnicilor interzise sau foarte agresive, precum traulul.
Marele paradox este că în apele Senegalului se pescuiește din ce în ce mai mult, volumul capturilor crescând de la aproximativ 420.000 de tone în 2010 la circa 530.000 în 2019. Însă responsabili pentru această creștere nu sunt pescarii artizanali, ci marile nave de proveniență chineză, turcă sau europeană care pescuiesc sub pavilion senegalez cu licență națională. Potrivit unui expert în pescuit, "cifrele capturilor nu au scăzut, dar s-a redus mărimea peștelui, adică biomasa. Aproape toate speciile sunt în situație de colaps". Deși și activitatea artizanală a crescut (există estimări de până la 22.000 de cayucos), impactul pescuitului industrial este net superior.
Raportul concluzionează că pescuitul industrial este principalul responsabil pentru pescuitul excesiv. Un list al navelor industriale autorizate, publicat de autoritățile senegaleze, a arătat că din 132 de nave sub pavilion senegalez, 45% sunt deținute de străini, majoritatea din China și Spania. Aproximativ o sută dintre acestea au accesat apele senegaleze în ultimii cinci ani. "Problema de fond este lipsa managementului sectorului și opacitatea", afirmă experții. "Sistemul nostru de pescuit provine din epoca colonială, în care important era să produci fără control. Noțiunea de gestionare a resursei a apărut abia în 1998. Mulți pescari artizanali folosesc plase de plastic interzise, iar traulul marilor nave este autorizat, în ciuda daunelor enorme provocate".
Lipsa unui control eficient asupra activității navelor industriale duce la practici ilegale extinse, precum utilizarea de plase modificate, incursiuni în zone rezervate pescarilor artizanali, capturarea puieților sau a peștelui imatur, schimbarea numelor pentru a eluda înregistrările sau oprirea sistemelor de localizare, precum și descărcările în largul mării. Doar între ianuarie și iulie 2024, autoritățile senegaleze au interceptat 24 de nave pentru comiterea unor astfel de infracțiuni, ceea ce arată amploarea practicilor ilegale.
Un fost pescar senegalez, acum migrant, a declarat: "Guvernul a vândut toată marea marilor nave. Uneori pescuiai într-o zonă și dintr-o dată erai înconjurat de șase-șapte nave. Îți pot agăța ușor plasele și le pot lua cu ele. Fiecare captură pe care trebuia să o faci, o iau acele nave. Și pescuiesc toată ziua, zi și noapte. Nu se opresc niciodată. Așa că tot peștele pe care trebuia să-l prindem noi, îl iau ei noaptea. Sau dacă lași plasele peste noapte, te întorci și vezi că le-au luat tot. Pleacă cu plasele tale".
În unele puncte de pescuit principale din țară, domnește dezolarea. Proprietarii de cayucos se plâng că nu mai este pește și că abia mai găsesc echipaj. Femeile care transformă peștele descriu situația: "Nu este nimic mai frustrant pentru un tânăr care știe că trebuie să-și ajute mama decât să ajungă să fie ajutat de ea. Acești băieți depind de mamele lor pentru cheltuielile zilnice. Toți depindem de pește, dar cum îți poți ajuta mama dacă marea nu are pește? Fiii noștri se întorceau cu multe capturi, dar acum petrec până la 15 zile pe mare și nu prind nimic. Erau sprijinul nostru, dar acum noi îi ajutăm pe ei".
Noul Guvern senegalez a făcut pași spre o mai mare transparență prin publicarea listei navelor care operează în apele sale, dar mai sunt multe de făcut. Organizațiile internaționale consideră prioritară refacerea populațiilor de pește prin eradicarea practicilor ilegale, printr-un control mai eficient, inclusiv sancțiuni mai dure pentru cei care încalcă legea. De asemenea, pescuitul artizanal ar trebui să beneficieze de zone rezervate mai extinse. Se solicită Uniunii Europene să își reia colaborarea cu Senegalul pentru a permite pescuitului să fie sustenabil, mai ales având în vedere că UE a rupt anterior un acord din cauza faptului că Senegalul nu era considerat "țară cooperantă" în lupta împotriva pescuitului ilegal.
Migranții pleacă spre Europa din motive diverse, dar pescarii au o pondere enormă în fenomenul cayucos. Majoritatea tinerilor care se dedicau acestei activități au plecat sau se gândesc să o facă, deoarece marea nu le mai asigură traiul. Autoritățile din Senegal, precum și cele europene, trebuie să colaboreze pentru a proteja această activitate, pentru a asigura o mai bună gestionare și transparență. Este necesar să protejăm comunitățile costiere. Potrivit analiștilor, a existat atât lipsă de voință politică, cât și penurie de mijloace.
