În câteva cuvinte
Conform unui raport al Institutului de Studii Economice al CEOE, impozitarea locuințelor în Spania este semnificativ mai mare decât media europeană, ajungând la 30,3% rată efectivă pentru proprietari. Această povară fiscală ridicată descurajează investițiile și afectează accesibilitatea, generând 3,5% din PIB-ul țării din încasări.
Potrivit Institutului de Studii Economice (IEE), un think tank afiliat marii confederații patronale spaniole CEOE, presiunea fiscală asupra locuințelor în Spania poate dubla, tripla și, în unele cazuri, ajunge să fie de cinci ori mai mare decât media țărilor europene similare.
Aceasta este una dintre concluziile raportului "Fiscalitatea locuințelor în Spania. O propunere de îmbunătățire", prezentat de organizație. Documentul cuantifică un fenomen care tensionează accesul la proprietăți imobiliare: povara fiscală asociată locuințelor în Spania este printre cele mai ridicate din lumea dezvoltată, conform analizei IEE. Țări precum Danemarca, Norvegia sau Olanda ar putea avea o cotă marginală superioară în anumite situații, în timp ce altele, precum Belgia, Grecia, Cehia sau Luxemburg, nu ar avea impozite similare.
Raportul estimează că veniturile din impozitarea locuințelor se ridică la circa 52,2 miliarde de euro anual în Spania, reprezentând 3,5% din PIB. Impozitul pe Bunurile Imobile (IBI) este taxa cu cele mai mari încasări în sectorul imobiliar, reprezentând aproape 30% din total. TVA-ul este al doilea, iar impozitul pe venit (IRPF) este al treilea ca importanță.
Datele prezentate de IEE arată că impozitarea efectivă asupra unei locuințe deținute și ocupate de proprietar în Spania atinge 30,3%, cu mult peste media OCDE (9,7%) și de aproape cinci ori mai mult decât media Uniunii Europene (6,5%). Aceste cifre folosesc metodologia OCDE și iau ca referință o casă deținută timp de 20 de ani, care generează venituri din capital la vânzare, pe lângă venitul imputat pentru propria utilizare a bunului.
Această diferență de peste 20 de puncte procentuale nu doar scumpeste prețul final al locuințelor, dar acționează și ca un factor descurajant pentru investiții, compromițând oferta și agravând o problemă deja cronică pentru Spania.
"Sistemul fiscal spaniol penalizează excesiv atât achiziția, cât și deținerea și transmiterea locuințelor", subliniază președintele IEE și vicepreședintele CEOE. În opinia sa, această presiune fiscală reprezintă un obstacol structural pentru dezvoltarea pieței imobiliare și pentru bunăstarea familiilor. "Dacă vrem să facem locuințele accesibile, trebuie să ne întrebăm dacă nu le supraimpozităm", adaugă el.
Raportul detaliază complexitatea sistemului fiscal legat de locuințe, semnalând multiplicitatea taxelor – de stat, regionale și locale – care afectează fiecare fază a ciclului imobiliar: de la cumpărare, la utilizare, moștenire sau înstrăinare. Conform patronatului, fiscalitatea poate reprezenta până la 25% din prețul final al unei locuințe în cazurile extreme.
Impozitele cu cele mai mari încasări sunt IBI (aproximativ 30%), urmate de TVA și IRPF. Se remarcă, de asemenea, impozitul pe transferul de proprietate (ITP), care în comunități precum Catalonia sau Insulele Baleare atinge cote de 11%-13%, și impozitul pe succesiuni și donații. Sunt incluse în analiză și alte impozite, precum cel pe avere sau cel de solidaritate pentru marile averi, plătite de un număr foarte mic de contribuabili.
Think tank-ul patronatului analizează și piața de închiriere. În acest caz, povara fiscală efectivă în Spania ajunge la 44%, comparativ cu 31% media europeană și 32% media OCDE. Această disparitate, avertizează raportul, reduce atractivitatea țării pentru investitori și frânează intrarea pe piață a imobilelor destinate închirierii, într-un moment de mare cerere, având în vedere deficitul de locuințe și prețurile ridicate.
Raportul concluzionează că, în termeni absoluți, încasările din impozitele legate de locuințe au ajuns la circa 52,2 miliarde de euro în 2024, echivalentul a 3,5% din PIB-ul spaniol. În contrast, cheltuielile publice cu politicile de locuințe reprezintă doar 0,5%.
Ca alternativă, IEE propune o serie de măsuri fiscale pentru a reduce presiunea. Recomandările includ reducerea cotelor IBI, stabilirea unei cote de TVA super-reduse de 4% pentru reabilitarea rezidențială și introducerea scutirilor pentru reinvestire în caz de vânzare. De asemenea, se propune integrarea veniturilor din închirierea locuințelor în baza impozabilă pentru economii (care beneficiază de cote mai reduse) și mai multe scutiri sau deduceri pentru impozitarea câștigurilor de capital.
