În fiecare ciclu electoral, dezbaterea despre sondaje revine în forță. De data aceasta, o aparentă contradicție între studii a alimentat discuția: unele sondaje arată o creștere, altele o scădere a popularității. Ca răspuns, se pune din nou problema necesității unei inițiative de transparență care să reglementeze funcționarea sondajelor electorale. O propunere necesară, dar insuficientă.

Este adevărat că sondajele se confruntă cu provocări tehnice în creștere: rate scăzute de răspuns, dificultăți în reprezentarea anumitor grupuri, variabilitate în tehnicile de eșantionare și opacitate metodologică. Stabilirea unor standarde minime – precum cele promovate de asociațiile profesionale din Statele Unite – ar fi un pas important. Publicarea informațiilor despre cine finanțează un sondaj, modul în care a fost selectat eșantionul, rata de non-răspuns, printre altele, permite discriminarea între studii solide din punct de vedere tehnic și exerciții de oportunism statistic.

Dar nu este suficient să îmbunătățim „fișa tehnică”. Sondajele nu funcționează în vid. Influența lor asupra dezbaterii publice depinde atât de modul în care sunt produse, cât și de modul în care sunt folosite și cine le legitimează. În acest punct, este convenabil să privim dincolo de companiile de sondare.

Partidele politice, slăbite în capacitatea lor de a structura conducerea și de a delibera colectiv, au delegat din ce în ce mai mult sondajelor definirea candidaturilor lor. În loc să servească drept instrumente pentru înțelegerea opiniei publice, sondajele au început să certifice – în timp real – viabilitatea opțiunilor electorale, înlocuind orice discuție programatică sau proiect de țară. Ceea ce ar trebui să fie un input tehnic devine o busolă strategică, fără ca nimeni să ceară standarde minime de calitate.

Mass-media, la rândul lor, joacă un rol cheie în amplificarea rezultatelor sondajelor, adesea fără contextul necesar. Titlurile care vorbesc despre „decolări”, „egalități” sau „căderi” nu fac întotdeauna distincția între diferențele semnificative din punct de vedere statistic și fluctuațiile în marja de eroare. De asemenea, nu avertizează întotdeauna despre diversitatea modelelor de eșantionare între sondaje care sunt comparate ca și cum ar fi echivalente. În acest context, nu sondajele se contrazic, ci acoperirea lor.

Prin urmare, deși transparența tehnică este un prim pas necesar, nu este suficientă pentru a recâștiga încrederea și valoarea democratică a sondajelor. Este necesară și o schimbare în modul în care partidele, mass-media și cetățenii le folosesc. Să înțelegem din nou sondajele ca un instrument de informare, nu de impunere; pentru a contribui la dezbatere, nu pentru a o înlocui.

Numai dacă acționăm pe aceste trei fronturi – tehnic, politic și comunicațional – vom putea evita ca sondajele să continue să construiască castele de opinie pe fundații metodologice slabe. Și, prin aceasta, să-și recupereze locul de aport valoros pentru o dezbatere publică mai informată și responsabilă.

Director al Laboratorului de Sondaje și Analiză Socială.