Protestele în masă, ocuparea străzilor și a piețelor – aceasta a fost imaginea definitorie a primului deceniu al secolului 21. Cu toate acestea, după cum subliniază jurnalistul Vincent Bevins, aceste demonstrații nu au dus la schimbări pe termen lung, ci mai degrabă la dezamăgire și un recul. În lucrarea sa, Bevins analizează motivele pentru care protestele, care păreau capabile să schimbe lumea, nu și-au atins obiectivele.

În perioada 2011-2015, lumea a fost cuprinsă de un val de proteste. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă, cerând schimbare. Ocuparea Pieței Tahrir din Egipt, Maidanul din Kiev, Occupy Wall Street în New York – aceste evenimente au fost unite de o idee comună: oamenii au vrut să spună „nu” ordinii existente a lucrurilor.

Bevins, un jurnalist internațional care a lucrat pentru diverse publicații, în cartea sa "Dacă ardem: Deceniul protestelor în masă și revoluția care nu a fost" a cercetat evenimente din zeci de țări, comunicând cu sute de oameni. El a ajuns la concluzia că multe proteste, în ciuda amplorii lor și a victoriei aparente, nu au dus în cele din urmă la schimbări reale și, adesea, chiar au înrăutățit situația.

Potrivit lui Bevins, una dintre principalele probleme ale protestelor a fost reactivitatea lor – ele și-au exprimat nemulțumirea, dar nu au oferit soluții concrete. Lipsa unui plan clar de acțiune după răsturnarea regimurilor, de regulă, a dus la faptul că puterea a trecut în mâinile celor care deja o aveau sau erau pregătiți să lupte pentru ea. Ca urmare, protestele nu au putut umple vidul de putere și crea noi mecanisme de guvernare.

Bevins subliniază criza de reprezentare: în opinia sa, statele moderne reacționează mai mult la puterea economică decât la voința poporului. Elitele au înțeles că pot guverna fără a avea legitimitate pentru aceasta și că protestele nu reprezintă o amenințare pentru puterea lor. El observă că actualii conducători, spre deosebire de anii trecuți, nu se tem de furia populară.

Jurnalistul atrage atenția și asupra rolului rețelelor de socializare în organizarea protestelor. Ele au devenit un instrument de mobilizare, dar, potrivit lui Bevins, influența lor a fost exagerată. El subliniază dezamăgirea față de ideea că internetul va face lumea mai bună și mai democratică.

Bevins concluzionează că pentru jurnaliști munca în condiții de proteste a fost o sarcină dificilă. Ei au trebuit să acopere în mod operativ evenimentele din diferite țări, orientându-se într-un mediu informațional în schimbare rapidă. Cu toate acestea, în opinia sa, mulți jurnaliști care au acoperit protestele au fost influențați de propriile opinii ideologice, ceea ce a dus la distorsionarea informațiilor.

În cele din urmă, potrivit lui Bevins, protestele în masă din anii 2010 au devenit mai degrabă o dezamăgire decât o victorie. Ele au demonstrat slăbiciunea și ineficiența mișcării de protest în condițiile moderne, precum și criza de încredere în instituțiile puterii și mass-media.