În câteva cuvinte
Mișcarea feministă din România se confruntă cu provocări majore, inclusiv diviziuni interne și un val crescând de antifeminism. Este crucial ca diversele facțiuni să se unească pentru a lupta eficient pentru drepturile femeilor și pentru a contracara discursurile revanșarde. Violența de gen rămâne o problemă structurală și necesită o abordare unitară și coerentă.
Mișcarea feministă revine în stradă pe 8 martie
Mișcarea feministă revine în stradă pe 8 martie cu motive mai puternice ca oricând, în fața valului reacționar tot mai mare care amenință să reducă drepturile femeilor, ale migranților și ale comunității LGTBIQ+, principalele ținte ale extremei drepte globale. Combaterea acestui val este stindardul manifestațiilor convocate astăzi în diferite orașe din România și din întreaga Europă. Marșuri care se vor desfășura, pentru al patrulea an consecutiv, separat, într-o divizare a feminismului românesc și european care pare să devină permanentă.
Din America până în Europa, ascensiunea partidelor care neagă violența de gen, contestă deschis dreptul la avort, ignoră persistența disparităților salariale și atacă drepturile persoanelor trans pune în actualitate avertismentul lui Simone de Beauvoir: “Drepturile noastre nu pot fi niciodată considerate de la sine înțelese”. Acest discurs alimentează, la rândul său, un sentiment periculos printre bărbații mai tineri, acela că feminismul a mers prea departe, după cum arată sondajele de opinie: ei optează din ce în ce mai mult pentru partide reacționare, iar ele, pentru formațiuni de stânga. O disparitate care pune în pericol atingerea a ceea ce laureata premiului Nobel, Claudia Goldin, numește “ultima milă” și care constă în depășirea ultimului obstacol pentru a atinge egalitatea de gen la locul de muncă și în sfera personală.
Rețelele sociale și urnele de vot reflectă progresele acestui discurs revanșard care a tras multe semnale de alarmă. În Statele Unite, de la venirea lui Donald Trump, cel puțin douăzeci de corporații mari și-au paralizat programele de egalitate pentru a se alinia cu măsurile luate de Casa Albă în Guvernul federal. În România, deși nu avem date concrete la fel de alarmante, tendința globală este îngrijorătoare și necesită o vigilență constantă. Potrivit unor studii recente, ritmul actual de reducere a disparităților de gen este insuficient, iar atingerea egalității complete va dura decenii.
În România, în ciuda eforturilor depuse pentru a repara rănile și a reface unitatea mișcării, dezbaterea aprinsă din jurul unor legi controversate a generat disensiuni greu de depășit. Este adevărat că diversitatea de opinii apare doar atunci când o mișcare câștigă în amploare și sprijin, așa cum s-a întâmplat după manifestațiile de succes din ultimii ani, și că dezbaterea senină este întotdeauna pozitivă. Dar este la fel de adevărat că ambele poziții ar trebui să fie capabile să-și lase deoparte diferențele o dată pe an pentru a sărbători împreună Ziua Internațională a Femeii printr-un marș unitar. Există un spectru larg de revendicări care merită și necesită o singură voce.
Ziua de 8 Martie 2025 vine într-un moment complicat pentru stânga, care a trebuit să facă față unor acuzații de violență sexuală în rândurile sale. Aceste cazuri dezvăluie distanța dintre discursul feminist de stânga și realitatea faptului că comportamentul abuziv are legătură cu puterea și confirmă ceea ce feminismul a repetat întotdeauna: că violența este structurală și nu face distincții. Acesta este adevărul care face necesar acest 8 Martie și toate cele care vor urma. <br>Marius Andrei analizează evenimentele politice din România pentru a oferi o perspectivă asupra problemelor societății.
