„Nu există bătăi de inimă”.

Aceasta este fraza cea mai dură pe care Sheila Castilla, rezidentă în Jerez de la Frontera (Cádiz), a auzit-o în viața sa, când și-a pierdut copilul prin moarte subită în ultima parte a sarcinii soției sale. Din acest motiv, la mijlocul lunii februarie, ea s-a confruntat cu un proces cu Institutul Național de Asigurări Sociale, responsabil de gestionarea unei mari părți a beneficiilor economice de stat. A dat în judecată această entitate după ce nu a putut obține concediul de maternitate, în timp ce partenera ei a avut acest drept când a rămas însărcinată și a suferit o naștere pentru a da naștere unui copil mort. „Eu mi-am donat ovulele și ea le-a purtat. Sunt părintele biologic”, clarifică femeia de 39 de ani, după ce și-a exprimat tristețea considerând nedreaptă situația ei: „Este inuman”. S-a simțit lovită de două ori: „Mai întâi pierzi un copil și apoi Administrația te uită”. Dar o consolează faptul că a primit o rezoluție favorabilă: pe 24 februarie, Justiția i-a dat dreptate și îi va plăti zilele care i se cuveneau de concediu de maternitate, pe care nu le-a putut obține când și-a pierdut fiica în 2022. Ea spune printre lacrimi că încă mai trece prin doliu. „Amândouă am fost complet devastate”, spune ea.

Din aprilie 2019, așa-numitele concedii de maternitate și paternitate au fost unificate într-o singură „indemnizație pentru naștere și îngrijirea copilului” pentru ambii părinți, cu excepția cazului în care copilul se naște mort din cauza morții intrauterine sau din cauza complicațiilor la naștere. În aceste cazuri, numai femeia care poartă sarcina poate beneficia de acest drept, cu condiția să depășească 180 de zile de sarcină. Partenerii lor, tații și mamele negestante, trebuie să se întoarcă la locul de muncă după pierdere.

„Justiția consideră că concediul are un scop principal, acela de a avea grijă de copil și de a restabili sănătatea mamei. De aceea, ei au acces la acest drept și noi nu”, explică Miguel Gorbe, un avocat rezident în Teruel, în vârstă de 51 de ani, care a dat în judecată Institutul Național de Asigurări Sociale după moartea fiicei sale Naira, în 2018, când mai erau două zile până când soția sa trebuia să nască.

Și-a dus plângerea la Tribunalul Superior de Justiție din Aragon, care nu i-a dat dreptate, considerând că partenera sa avea o situație juridică diferită de a sa. La acea vreme, concediile de paternitate erau mai scurte decât cele de maternitate. Din 2021, Spania stabilește o indemnizație echitabilă cu 16 săptămâni de concediu pentru ambii părinți, devenind una dintre cele mai avansate țări în ceea ce privește egalarea acestei indemnizații.

Bazându-se pe votul nefavorabil al unui magistrat în rezoluția sentinței – considerând că se stabilește o situație discriminatorie și nu se respectă dreptul la intimitate și la concilierea vieții de familie cu cea profesională –, Gorbe a făcut recurs la Tribunalul Constituțional și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o călătorie judiciară care s-a încheiat cu un alt refuz în 2023.

În fiecare an, în Spania au loc peste 2.000 de decese fetale tardive, potrivit Institutului Național de Statistică. „Biologia îi spune mamei că este în perioada postpartum, după ce a suferit un proces chimic, iar unele femei chiar produc lapte, dar realitatea este diferită. La nivel cognitiv, este foarte dificil de asimilat și au nevoie să fie îngrijite de partenerii lor”, explică psihologul perinatal Diana Crego.

Pentru Gorbe, coresponsabilitatea familială nu implică doar îngrijirea unui nou-născut, ci și a soțului/soției: „Trebuie să scoți gunoiul pentru că ea nu va avea puterea să o facă și să le explici fraților ei, de care trebuie să ai grijă, noua situație”.

Surse din Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației explică faptul că sunt conștiente de faptul că acestea sunt cazuri extrem de complicate, cu posibile efecte fizice și psihologice pentru tați și mame. „Deocamdată, pentru a face față acestor situații, în cazul celuilalt părinte, ori de câte ori un medic consideră că este adecvat, există opțiunea de a fi protejat de o situație de incapacitate temporară”, comunică ei.

În urmă cu șapte ani, lui Gorbe i s-au acordat 10 zile de concediu medical obișnuit după ce i-a spus medicului său de familie ce s-a întâmplat. „Nu are nimic de-a face cu concediul de paternitate și nu se încasează 100% din baza de reglementare fără deduceri”, clarifică el. El a decis să creeze un blog pentru a ajuta alte persoane aflate în situația sa cu sfaturi gratuite pentru a-și apăra poziția în instanțe. „Soția mea este moașă și eu sunt avocat, am înțeles că destinul a decis că trebuie să facem ceva”, spune el. Partenera sa a dezvoltat protocoale pentru îngrijirea doliului perinatal în spitale.

Caseta în memoria Verei care conține cordonul ombilical și ceea ce ar fi prima ei căciuliță. Sheila Castilla (Imagine oferită)

Securitatea Socială își bazează refuzul pe un decret din 2009, care prevede că indemnizația de paternitate nu poate fi recunoscută dacă copilul moare înainte de începerea suspendării contractului de muncă, dar odată ce indemnizația este recunoscută, aceasta nu va fi stinsă chiar dacă minorul moare. „Dacă bebelușul s-ar fi născut și ar fi murit la un minut după naștere, ne-ar da acest drept. Nu are niciun sens”, explică Álex García, de 41 de ani și rezident în Sodupe (Vizcaya).

Instanța de Primă Instanță din Bilbao i-a dat dreptate în 2022, când a depus o cerere și a primit drept compensație plata zilelor care i-ar fi corespuns din concediu cu un an mai devreme. A fost șase luni fără să lucreze și fără să primească indemnizația: „Mă simțeam rău și soția mea era distrusă. Nu putea ieși din cameră, trebuia să am grijă de casă și de copii”.

La câteva ore după ce partenera sa a născut, o asistentă medicală i-a întrebat ce vor să facă cu corpul bebelușului. Au optat pentru incinerare. Mai târziu, au fost înscriși într-o declarație de naștere fără viață după șase luni de gestație în registrul civil, care până în 2011 era cunoscut sub numele de „dosar al creaturilor avortive”, un termen foarte dureros pentru familii. „Trebuie efectuate multe proceduri, trebuie luate decizii foarte repede, iar mamele nu pot face acest lucru singure”, susține García.

Președintele Federației Spaniole de Doliu Gestational, Perinatal și Neonatal, Montse Robles, se întreabă ce se întâmplă cu mamele care își pierd copiii înainte de 180 de zile de gestație. Se așteaptă ca și ele să meargă la muncă a doua zi. Entitatea sa solicită o indemnizație adecvată pentru fiecare trimestru de sarcină în caz de pierdere.

Sheila Castilla, după ce și-a pierdut fiica, a mers și ea la medic pentru a-i spune că nu se simte bine: „Am fost obligată să fac această procedură când aveam mai puține puteri”. A fost în concediu medical timp de cinci luni din cauza unei boli obișnuite. „L-am reînnoit la fiecare 15 zile, când a trebuit să-mi amintesc tot ce trăisem și mă simțeam foarte vinovată că am cerut ceva ce statul nu a vrut să-mi dea”, spune ea. Este un proces „retraumatizant”, potrivit psihologului.

Același sentiment l-a avut și Andrés García, de 36 de ani, din Sant Joan Despí (Barcelona), în urmă cu un an și jumătate. Întoarcerea acasă a fost foarte grea: „Mă imaginasem conducând foarte încet pentru a o duce pe Lily în scaunul ei, deja montat în partea din spate a mașinii, și lumea ne-a căzut în cap când am deschis ușa casei cu brațele goale și era doar liniște, dar camera ei era încă acolo sus”, își amintește el. El asigură că ar fi fost de neconceput să meargă la muncă a doua zi, a suferit atacuri de anxietate.

El a obținut un concediu de 45 de zile din cauza unei boli obișnuite. „M-a enervat foarte mult să trebuiască să-l cerșesc când nu eram în deplină capacitate. A trebuit să învăț să fiu tată fără să-mi îmbrățișez copilul. Statul îți spune că paternitatea ta nu valorează nimic și eu simt că am fost tată”, spune el. El a evaluat raportarea, dar nu a avut puterea: „Am decis să nu intru în acea bătălie, când duceam una mai importantă”. Încă mai merge la Cor a Cor, un centru de îngrijire cuprinzătoare pentru doliu gestațional și neonatal situat în Barcelona.

Andres García cu soția sa, Yasmina López, și terapeutul Noelia Sánchez în Cor a Cor, pe 20 februarie în Barcelona. Gianluca Battista

Managerul său, Noelia Sánchez, în vârstă de 41 de ani, și-a pierdut, de asemenea, fiica pe care o aștepta în săptămâna 31 de sarcină. Soțul ei a cheltuit 15 zile din vacanță pentru a putea sta acasă: „Aveam nevoie ca el să fie cu mine, aveam inimile frânte. Mi-a spus: „Ne dau 15 zile dacă ne căsătorim, dar niciuna după ce pierdem un copil””.

Marc Alcaraz, de 45 de ani și din San Vicente dels Horts (Barcelona), a obținut în 2023 un concediu de 22 de zile, după care a trebuit să se întoarcă la munca de pompier. Pentru că soția sa nu putea dormi singură, stătea cu mama ei sau acasă la prietenele ei când el pleca. El spune că, la început, ea a fost foarte afectată, dar cu timpul el s-a simțit mai rău. A terminat însoțirea psihologică mai târziu decât partenera sa. Managerul Cor Cor a constatat impactul doliului trunchiat atunci când părinții se întorc la muncă și sunt obligați să-și concentreze energia asupra acestuia: „Nu poți merge împotriva curentului emoțiilor. Durerea caută întotdeauna o modalitate de a ieși” - Articol redactat de Victor Popescu, specialist în știri economice.