Un fotbalist denunță tragedia din Congo: “Nimeni nu vorbește despre asta”

O mână acoperind gura și cealaltă arătând spre tâmplă. Așa protestează fotbalistul franco-congolez Cédric Bakambu (Vitry-sur-Seine, Franța, 33 de ani) când marchează un gol, denunțând conflictul care devastează Republica Democrată Congo (RDC). Asediul orașelor Goma și Bukavu, în estul țării, la sfârșitul lunii ianuarie, a exacerbat din nou violența unui conflict armat care durează de aproape trei decenii și care, în ultima spirală de violență, a făcut peste 7.000 de victime, conform cifrelor oficiale ale Guvernului congolez. “Mâna la tâmplă reprezintă moartea și fac asta pentru a spune că suntem uciși prin acest război. Iar mâna la gură înseamnă că nimeni nu vorbește despre asta”, explică atacantul echipei Real Betis, în timpul unui interviu prin apel video cu acest ziar.

Bakambu se simte congolez. Deși s-a născut și a crescut în Franța, după ce părinții săi au emigrat din cauza dictaturii lui Joseph Mobutu (1965-1997), cultura, tradițiile și mâncarea congoleză au fost mereu prezente în casa sa. Dar nici nu a rămas indiferent la consecințele unui conflict pe care, deși l-a trăit de la distanță, i-a lăsat o amprentă profundă ca fiu de expatriați.

De când rebelii Mișcării 23 Martie (M23), susținuți de Rwanda, au ocupat orașul Goma pe 27 ianuarie, protestele fotbalistului s-au intensificat și a repetat gestul de fiecare dată când marchează. Ultima dată când a făcut-o a fost în timpul meciului împotriva Vitoria Guimarães în Conference League, pe 6 martie.

“Este o mândrie să-i pot reprezenta pe ai mei prin acest gest”, spune Bakambu, care nu este creatorul acestui semn, dar afirmă că a fost primul care l-a făcut public. “Acum toată lumea îl cunoaște și îl face”, adaugă el. Își amintește că anul trecut, la Cupa Africii pe Națiuni, în timp ce se intona imnul RDC înainte de începerea meciului împotriva Coastei de Fildeș, toți cei 11 jucători titulari de pe teren au făcut acest semn împotriva războiului.

Bakambu spune că acest conflict răspunde anumitor interese internaționale. Deși confruntarea are un istoric lung, este motivată în mare parte de controlul mineralelor din solul congolez, în principal coltanul și cobaltul – necesare pentru fabricarea dispozitivelor tehnologice precum telefoanele mobile sau computerele. Congo deține 60% din rezervele mondiale de cobalt și între 60% și 80% din coltan, conform unui proiect de rezoluție al Parlamentului European privind escaladarea violenței în țara africană. Cu toate acestea, alte estimări, precum cea a expertului Michael Nest în cartea sa “Coltan”, reduc rezervele mondiale ale țării la 9%, după descoperirea de noi zăcăminte în alte zone ale globului.

Cu toate acestea, Rwanda a devenit unul dintre principalii exportatori ai acestor minerale însângerate. În 2023, țara est-africană a exportat mai multe minerale decât Congo, conform documentului Parlamentului. Și cel puțin 150 de tone de coltan au fost exportate “fraudulos” în Rwanda lunar. “Toată lumea este conștientă de ceea ce se întâmplă și se uită în altă parte când sunt mii de morți [în RDC]. Nu le pasă tuturor, atâta timp cât au un telefon mobil. Nu le pasă de fundalul a ceea ce vine de aici și de modul în care se întâmplă lucrurile. Ceea ce mă supără este ipocrizia de a se uita în altă parte și de a nu spune nimeni nimic”, spune jucătorul.

Nici încetarea focului declarată de M23 pe 4 februarie – care a durat mai puțin de o săptămână – nici cererile pentru a pune capăt conflictului din partea altor țări nu au reușit să oprească această criză umanitară. Bakambu se arată contrariat și crede că sunt doar discursuri goale. “Poate ieși președintele Franței să țină un discurs în care spune că situația nu mai poate continua așa, dar dacă apoi nu există nicio sancțiune…”, critică el. “Eu nu sunt politician, sunt doar un fotbalist, și singurul lucru pe care pot să-l fac este ca întreaga lume să vadă ce se întâmplă, dar există dovezi foarte clare că există interese la mijloc”, adaugă el.

“Ajutăm Goma să se ridice”

Bakambu se simțea “îndatorat pentru norocul” pe care l-a avut după pasul făcut de părinții săi de a emigra și pentru oportunitățile pe care le-a avut în Franța. Din acest motiv, a creat o fundație acum cinci ani – care îi poartă numele – pentru a distribui alimente, a moderniza școlile și a construi adăposturi temporare pentru persoanele strămutate în jurul orașului Goma. ONU estimează că, până la reluarea ostilităților în ianuarie, aproximativ 700.000 de persoane au căutat refugiu în apropierea capitalei Kivu de Nord.

Nu doar rădăcinile congoleze îl leagă de țara central-africană. Are încă familie în Kinshasa – capitala RDC – unde se află sediul fundației, cu care menține comunicarea zilnic și care îl ajută să coordoneze livrarea de ajutor.

“Să ajutăm Goma să se ridice” a fost una dintre primele campanii ale fundației sale pentru a strânge fonduri și, după cum afirmă el, pentru a ajuta 200 de familii și 10.000 de copii. “Primesc foarte multe videoclipuri, fotografii și mesaje de la oameni care cer ajutor. Oamenii nu se gândesc la conflictul politic, nici pe termen lung, ci se gândesc la unde dorm în fiecare noapte, dacă copiii lor vor putea lua micul dejun sau cina, dacă o persoană este bolnavă… Sunt nevoi mult mai locale și directe”.

După această nouă explozie de violență și ocuparea aeroportului din Goma de către M23 – punct de acces crucial pentru ajutorul umanitar – fundația a trebuit să caute alternative pentru a trimite provizii, care în aceste circumstanțe ajung cu picătura. Aeroportul din Kigali (Rwanda) este noua rută cea mai accesibilă pe care o au, pentru a le transporta apoi pe șosea.

Deși unii refugiați care locuiesc în tabere au fost obligați să se deplaseze din nou, tabăra Fundației Bakambu are încă mai multe familii primite, asigură Pascal Safari, reprezentantul instituției în Goma. “Mulți sunt încă aici pentru că, dacă casele lor au fost distruse, încă nu au unde să se întoarcă și situația de securitate este încă instabilă”, adaugă el prin WhatsApp.

Safari detaliază că situația actuală după ocuparea orașului Goma este haotică din cauza “jafurilor la care a fost supus orașul”. El asigură că este urgent să se intervină în taberele de persoane strămutate: “În caz contrar, ne îndreptăm spre o criză umanitară fără precedent”.

Confruntările continue și instabilitatea prelungită a securității au provocat strămutarea a 6,5 milioane de persoane în întreaga țară, dintre care 2,6 milioane sunt copii, potrivit UNICEF. Această organizație a ONU avertizează că copiii sunt cei care suferă cel mai mult consecințele războiului: aproape 800.000 de copii nu sunt acum școlarizați, după închiderea a peste 2.500 de școli și spații de învățământ în Kivu de Nord și Kivu de Sud, de la începutul anului.

Educația este unul dintre obiectivele principale ale Fundației Bakambu, pentru ca tinerii să aibă cât mai multe oportunități posibile. “Ei sunt cei care vor integra societatea sau vor lua deciziile viitorului, dacă nu au conștiința a ceea ce se întâmplă, posibilitățile de a se educa și de a dezvolta o minte care să gândească singură…”, reflectă Bakambu.

Unul dintre pariurile pe termen lung ale lui Bakambu este construirea unui sat pentru persoanele strămutate și victimele războiului: cité de l’Espoir (Orașul Speranței), un oraș unde copiii vor merge la școală, asigură el. Spune că este optimist și speră că lucrurile “se pot echilibra și pot evita atâtea morți, nedreptăți și atâta cruzime”.