Fotograful mexican Yael Martínez își prezintă noul fotolibru „Licurici”. Proiectul este dedicat explorării traumei, memoriei și rezistenței în comunitățile afectate de violență din America Latină.

Martínez explorează spații marcate de violență în diferite comunități din America Latină, reflectând asupra urmelor traumei și înstrăinării. Lucrările sale sunt o reprezentare simbolică a spațiului locuit, un mijloc de transformare legat de alte discipline pentru a crea noi experiențe de reprezentare. Fotolibru lansat recent (This Book is True, 2025) este o modalitate de a face față și de a elibera rănile profunde care persistă în locurile în care memoria colectivă este populată de fantomele trecutului.

„Am început să lucrez cu comunități fragmentate și familii din Mexic, în care, ca și în a mea, au fost persoane dispărute, cu scopul de a crea un eseu despre reziliență”, spune fotograful. Astfel a apărut fotolibru „Casa sângerândă” (Ediciones, KWY, 2019), unde golul devine o expresie poetică, iar memoria – o formă de rezistență. Mai târziu, Martínez a decis să documenteze ritualurile și sacrificiile care nu puteau fi fotografiate. Atunci a început să intervină în imaginile sale pentru a explora fizicul și metafizicul, formând seria „Sânge și ploaie”. Proiectul s-a extins, acoperind Honduras, Brazilia și SUA.

„Lucrarea este dedicată comunităților în stare de rezistență”, notează autorul, membru Magnum din 2020. „Imaginile sunt ca o oglindă sau o metaforă a modului în care acești oameni și-au schimbat sau reconfigurat spațiul fizic și spiritual în procesul de luptă împotriva violenței”. Martínez își perforează fotografiile, ceea ce, după cum spune el, este un act simbolic de violență, care reflectă ceea ce au trăit mulți oameni. Apoi el iluminează imaginile, permițând luminii să treacă prin ele, implicând o transformare fizică și restauratoare.

„Când eram copil, prindeam licurici, îi sacrificam pe pielea mea pentru a lumina spiritul în adâncurile nopții”, scrie Martínez în poemul care deschide cartea. Anotațiile lui Martínez alternează cu imagini, urmând două scheme de culori: ocru și albastru. Cer și pământ; legătura cu cealaltă lume și strămoșii, și realitatea prezentului. Acestea sunt imagini intense și poetice, care fac aluzie la pierdere, durere și uitare. Ele cufundă în lumea viselor, marcată de o estetică întunecată, unde lumina acționează nu doar ca un element vizual, ci și simbolic.

„Pentru mine, a fost important modul în care violența schimbă spațiul fizic și spiritual al oamenilor care locuiesc în aceste regiuni, dar nu am vrut să dezvălui asta direct”, subliniază fotograful. „Munca mea se învârte în jurul consecințelor psihologice și emoționale ale acestor agresiuni”. În lucrările lui Martínez există o aură de optimism. „De-a lungul celor șapte ani pe care i-am petrecut documentând familiile persoanelor dispărute, a fost foarte important să găsim oameni care au contestat sistemele de control”.