O familie măcinată de o rană adâncă

O familie măcinată de o rană adâncă. O traumă din trecut în care se împletesc vina și respingerea. Un adevăr greu de acceptat. Povești care se schimbă, se uită sau se inventează. Cine este victima și cine este vinovatul? "Vulcano", un spectacol radical care combină suspansul și umorul, le reunește pentru a doua oară pe Andrea Jiménez (Madrid, 37 de ani) și Victoria Szpunberg (Buenos Aires, 51 de ani), două personalități în ascensiune ale scenei spaniole contemporane. Această producție a Centrului Dramatic Național este prezentată la Teatrul Valle Inclán din Madrid până pe 13 aprilie și îi are ca protagoniști pe Macarena Sanz, Alberto Ribalta, Eneko Sagardoy, Pilar Bergés și Iván López-Ortega.

Informații suplimentare

Cronicile de teatru ale săptămânii: expulzarea fizică și metaforică din oraș, Emma Suárez în "El cuarto de atrás" și o crimă de violență macho de Valle-Inclán

Este sâmbătă, 8 martie, și pe stradă plouă torențial. Coincizând cu celebrarea Zilei Femeii, lucrătoarele Centrului Dramatic Național au convocat o grevă în acea după-amiază la teatru din cauza diferenței salariale pe care o suferă față de colegii lor bărbați și care, în cele din urmă, va duce la anularea reprezentației. Andrea Jiménez și Victoria Szpunberg ajung la întâlnirea cu Джерело новини cu puține ore de somn, dar fericite și energice. Ca și teatrul lor: angajat și fără teamă de complexitate sau risc, reflexiv, dar fără a renunța la ludic. Ele spun că pentru "Vulcano" s-au căutat în mod expres una pe cealaltă, după o primă întâlnire sub auspiciile lui Carme Portaceli pentru piesa "Mal de coraçon", tot cu text de Szpunberg și în regia lui Jiménez, despre combinația explozivă de "libertate și obediență" a Sfintei Tereza de Ávila, pe care au avut-o premiera la Teatre Nacional de Catalunya acum doi ani.

Punctele de plecare ale piesei "Vulcano" au fost răutatea, durerea și vinovăția. Teme pe care cele două creatoare le-au concentrat pe una mai specifică: un incendiu într-o clădire în care locuiește o familie și care are consecințe tragice, provocând o traumă în care se combină vina și respingerea. "Piesa se concentrează pe cât de dificil este să supraviețuim, inevitabil, generăm narațiuni, iar aceste narațiuni conțin uitări, absențe și invenții", explică Jiménez, autoarea și regizoarea piesei de succes "Casting Lear", care a avut premiera sezonul trecut.

Un moment din "Vulcano", piesa Victoriei Szpunberg, în regia Andreei Jiménez. Bárbara Sánchez Palomero (CDN)

Dar "Vulcano", cu o scenografie rectangulară pe care se pot proiecta videoclipuri înregistrate în direct, nu se oprește la acest incendiu și la consecințele sale, ci explorează singurătatea, dizabilitatea, sexismul, privilegiile de clasă sau senzaționalismul mass-mediei și al societății. "Nu este o piesă de denunț, dar denunță profund o societate", spune Jiménez, în timp ce Szpunberg subliniază: "Elementul de bază este să nu abandonăm complexitatea. Trăim într-o societate a bunăstării, avem educație și privilegiul de a putea vorbi publicului. Dacă noi nu ne asumăm riscul de a gândi din complexitate, cine o poate face?".

O complexitate pe care Andrea Jiménez o practică în cele 18 piese de teatru pe care le-a avut premiera cu compania sa Teatro en Vilo, pe care a fondat-o la Londra împreună cu Noemí Rodríguez și apoi s-a mutat la Madrid. Nu există repetiții ca atare, actorii nu trebuie să vină cu textul învățat. Este o metodologie hibridă în care, cu un început de text, se dezvoltă restul, în rezidențe în care premisa este jocul, improvizația, provocările și diferitele atmosfere generate de întreaga echipă, cu actori specifici pentru care se scrie în mod specific.

Szpunberg, stabilită la Barcelona, s-a impus în ultimii ani ca autoare cu piese precum "El pes d’un cos", "Mal de coraçon" sau "L’imperatiu categòric" și mărturisește că nu are nicio reținere în a lucra din propriul eu. "Întotdeauna am lucrat din propriul meu eu sau din cel al actorilor. Chiar și distincția dintre autoficțiune și ficțiune mi se pare înșelătoare, este folosită ca o modalitate de a denigra o relație mai emoțională cu narațiunea. Pentru că o poveste a eului merită să fie spusă. Poate fi la fel de onanistă o intrigă de ficțiune ca și o narațiune personală, important este câte straturi, câtă complexitate, cât joc și cât concept generezi în jurul ei pentru a o ridica. Căutarea radicală și exigentă există în egală măsură în ficțiune ca și în autoficțiune. Eșecul este la fel", spune regizoarea.

Victoria Szpunberg (stânga) și Andrea Jiménez, la teatrul Valle Inclán din Madrid, sâmbăta trecută. Claudio Álvarez

Și ce dată mai bună decât 8 martie pentru a aduce în discuție feminismul. Ambele se arată îngrijorate de ceea ce ele numesc un val de reacție "virulentă" la "plângerile" făcute de femei și la "resentimentul subteran", în cuvintele lui Jiménez. "Observăm deja în contexte de muncă ceva de genul unei răzbunări. În timp ce noi ne luptam ca niște cățele, ei stăteau liniștiți în regatul lor și, acum, când au văzut că furnicile muncitoare încep să-i depășească, vine disperarea", adaugă regizoarea. Szpunberg, care în aprilie va avea premiera la Teatre Nacional de Catalunya a noii sale piese, "La tercera fuga", în regia proprie, subliniază cât de dificil a fost pentru femei să acceadă la marile instituții teatrale. "Îți dau oportunități, dar te și micșorează. Eu vreau să vorbesc despre lume, nu despre faptul că sunt femeie", spune Jiménez.