Washingtonul numește lucrurile pe nume, recunoscând adevărata natură a regimului lui Nicolás Maduro.

Includerea recentă a „Cartelului Soarelui” pe lista organizațiilor teroriste de către Statele Unite subliniază faptul că regimul Maduro nu este un guvern legitim, ci o organizație criminală înrădăcinată la putere. „Cartelul Soarelui”, format din ofițeri militari și civili de rang înalt din cercul lui Chavez, este acuzat de agențiile americane că joacă un rol central în traficul transnațional de droguri, care finanțează rețele teroriste și criminale pe diferite continente. Răspunsul Washingtonului a fost categoric, incluzând o recompensă pentru informații care să ducă la arestarea lui Maduro, precum și sechestrarea activelor sale și ale anturajului său. Aceste măsuri nu numai că lovesc finanțele dictaturii, dar trimit și un semnal clar: crimele sale nu vor rămâne nepedepsite.

Acuzațiile împotriva regimului Maduro sunt grave și multiple. El este acuzat că oferă adăpost teroriștilor columbieni, cum ar fi disidenții FARC și ELN, precum și că menține legături cu organizații ilegale din alte țări, cum ar fi Hezbollah. Acesta nu este doar zvonuri, ci acuzații oficiale, susținute de anchete ale agențiilor de informații și securitate, precum și de numeroase analize ale unor think tank-uri reputate precum Atlantic Council și Rand Corporation.

Rămânerea lui Maduro la putere a fost posibilă datorită falsificărilor electorale, care au fost validate de guvernele prietenoase din interiorul și din afara continentului, în mod paradoxal, multe dintre ele apărând în urma unor procese democratice. În loc să condamne corupția, crimele și încălcările drepturilor omului din Venezuela, acestea le-au legitimat, recunoscând frauda care îl menține pe Maduro la Miraflores.

Unul dintre cele mai îngrijorătoare puncte din această relație este propunerea recentă de a crea o zonă bilaterală între Columbia și Venezuela, prezentată ca un spațiu de integrare economică și socială, dar care, în practică, ar putea deveni un coridor fără controale eficiente. Se vorbește despre libera circulație a persoanelor și mărfurilor, coordonare militară și armonizare a politicilor vamale pe o fâșie de frontieră de peste 2.200 de kilometri. O zonă care, în mâinile a două guverne aliniate ideologic, incapabile să-și controleze propriul teritoriu, și cel puțin unul dintre ele implicat activ în grupuri și economii ilegale, riscă să faciliteze contrabanda, traficul de droguri către Statele Unite, exploatarea ilegală a minelor și circulația grupurilor armate ilegale sub protecția structurilor de stat.

Pentru a combate traficul de droguri și activitățile ilegale ale grupurilor teroriste desemnate, potrivit presei, vor fi desfășurați aproximativ 4.000 de oameni, mai multe avioane spion P-8, cel puțin o navă de război și, cel puțin, un submarin de atac, care vor opera în apele și spațiul aerian internațional din sudul Caraibelor pentru a controla activitățile mafiilor calificate drept grupuri teroriste care operează în zonă.

În acest context, nu trebuie uitat nici faptul că există un alt front pe care Statele Unite nu îl vor pierde din vedere: disputa despre Essequibo, tensiunile căreia au escaladat odată cu descoperirea petrolului în blocul vecin Stabroek de către ExxonMobil și alte companii, care vor face din Guyana unul dintre cei mai mari jucători în energie la nivel mondial. Pentru Washington, apărarea acestor zăcăminte strategice este o prioritate și va proteja cu orice preț interesele energetice și geopolitice ale Guyanei împotriva acțiunilor lui Maduro.

În ceea ce privește Columbia, preocuparea Washingtonului pentru regiune se reflectă și în gesturi simbolice și politice. Prezența secretarului de stat adjunct Christopher Landau la înmormântarea tânărului și curajosului senator și candidat la președinție, a cărui crimă nu a trecut neobservată, precum și vizita senatorilor Bernie Moreno și Rubén Gallegos transmit un semnal clar: violența politică din Columbia nu trece neobservată de Statele Unite. Cei doi din urmă, republican și democrat de origine columbiană, urmăresc cu neliniște ceea ce se întâmplă în țara părinților lor.

Decizia Washingtonului cu privire la Venezuela este, prin urmare, un pas în direcția corectă, dar nu se poate opri aici. Aceasta trebuie însoțită de o strategie regională care să includă sancțiuni eficiente și presiune militară, precum și sprijin pentru țările vecine care se angajează în democrație și o supraveghere activă a celor care sunt complăcuți – dacă nu complici – la crimele dictaturilor care amenință stabilitatea emisferei.

America Latină nu are nevoie de mai multe axe autoritare; are nevoie de instituții puternice, transparență și cooperare internațională autentică. Recunoașterea „Cartelului Soarelui” ca organizație teroristă și acțiunile financiare împotriva lui Maduro sunt un semnal că Statele Unite înțeleg problema și dinamica acesteia.

Casa Albă trebuie să urmărească cu atenție transparența alegerilor columbiene și a întregului proces care va duce la acestea, și din acest moment, iar Casa de Nariño ar trebui să încerce să mențină o relație de comunicare și colaborare cu Washington – cel mai mare partener al Columbiei în comerț și securitate – și să nu-și lege soarta de cea a unui dictator și a unui presupus traficant de droguri și terorist. Acest lucru ar fi avantajos din punct de vedere politic în vederea alegerilor prezidențiale din 2026 și ar ajuta la respingerea suspiciunii – prezentă în opinia publică, deși negată de guvern – că modelul autoritar venezuelean vrea să se consolideze în cea mai veche democrație din America de Sud.