Amazonul se află într-un punct crucial. Nu vorbim despre catastrofe viitoare sau retorică alarmistă, ci despre o realitate palpabilă: cea mai biodiversă pădure tropicală de pe planetă a pierdut 16% din acoperirea sa, peste 23% din conectivitatea sa ecologică este fragmentată și cel puțin 26% prezintă semne de degradare. Acest lucru amenință funcții vitale, cum ar fi biodiversitatea, fluxurile genetice și viața a milioane de oameni care se confruntă cu criza climatică și pierderea biodiversității la scară globală.

Nu este doar un biom vulnerabil, ci un teritoriu de luptă pentru drepturile bioculturale, unde popoarele indigene, afro-descendenții, quilombolos, țăranii și riveranii susțin viața și contribuie la regenerarea pădurii. În cartea sa, „Sub suprafața lucrurilor”, Wade Davis propune conjugarea rațiunii științifice cu conștiința culturală: confruntarea cu urgența climatică, recunoscând înțelepciunea ecologică a primelor națiuni și promovând soluții deschise dialogului intercultural.

În fața deteriorării mediului și a forței răspunsurilor locale, este urgent ca statele amazoniene să fie la înălțimea momentului. Două repere politice plasează regiunea în centrul agendei globale: summitul statelor părți la Tratatul de Cooperare Amazoniană, care are loc între 18 și 22 august la Bogotá, și cel programat pentru noiembrie 2025 la Belém, Brazilia. Acestea sunt oportunități unice pentru consolidarea angajamentelor structurale care abordează crizele convergente în Amazonia, o regiune esențială pentru climă și biodiversitate, dar istoric abandonată de statele care o împart.

În acest context, a apărut o articulare fără precedent între rețelele regionale ale mișcării sociale, societatea civilă, comunitatea științifică și eclezială. Printre acestea se numără Alianța Ascultă Amazonia, Forumul Social Panamazonic (FOSPA), Grupul științific pentru Amazonia și Alianța Apelor Amazoniene. Din această confluență s-a născut Rețeaua Panamazoniană, care reunește douăsprezece platforme regionale și peste 450 de organizații angajate în apărarea biomului.

Bazându-se pe rezistența locală, decenii de cercetare și viziuni spirituale orientate spre protejarea vieții, aceste rețele au construit Pactul Panamazonian: o propunere de acțiune pe termen scurt și lung, recunoscând Amazonia ca un sistem viu și interdependen. Acest pact propune cinci puncte nevralgice pentru protecția sa, promovând răspunsuri structurale dinspre sudul global.

Una dintre axele sale este apelul către statele amazoniene de a acționa ca un bloc politic regional pentru a implementa Declarația de la Belém (2023) și de a poziționa Amazonia ca un actor central în răspunsul global la schimbările climatice. Prioritățile includ protejarea conectivității ecosistemice și socioculturale ca o condiție pentru a face față schimbărilor climatice, orientarea planificării teritoriale, consolidarea cadrului normativ și restaurarea coridoarelor ecologice și socioculturale, inclusiv teritoriile indigene și ale popoarelor în izolare. De asemenea, se propune o acțiune coordonată împotriva conflictelor socio-ambientale și garantarea participării societății civile și protecția apărătorilor drepturilor omului și mediului.

O altă axă este promovarea unei strategii regionale de finanțare a climei, cu un fond regional care va accelera angajamentele în ceea ce privește securitatea alimentară, inovația tehnologică și certificarea produselor amazoniene. Finanțarea climatică trebuie să încorporeze o abordare bazată pe drepturi, asigurând accesul direct al popoarelor indigene și al comunităților locale la resursele internaționale. În cele din urmă, se propune un mecanism permanent de participare cetățenească, care să garanteze dialogul între guverne și societatea civilă, facilitând monitorizarea acțiunilor și promovarea cadrelor de reglementare comune pentru aplicarea Declarației de la Belém în întregul bazin.

Această acțiune regională trebuie să se bazeze pe un principiu etic: justiția planetară. Amazonia nu este un „vid verde” sau un simplu rezervor de carbon, ci o rețea de teritorii vii, locuite și apărate de popoare care au rezistat secole de violență și extractivism, oferind alternative durabile în fața crizei globale. Sistemele lor de guvernare și cunoștințele ancestrale fac parte dintr-o economie politică pentru îngrijirea planetei și a generațiilor sale viitoare.

În conformitate cu principiile drepturilor omului – care recunosc natura ca subiect de drepturi și obligă statele să protejeze și să restaureze ecosistemele de daune ireversibile – Pactul Panamazonian prevede că finanțarea climatică trebuie să acorde prioritate bunăstării populațiilor și integrității ecologice, respingând comercializarea naturii și stabilind salvgardări de mediu, sociale și culturale. Clima ca drept al omului și natura ca subiect de drepturi sunt pilonii unei noi etici pentru acțiunea climatică.

Perspectivele indigene asupra schimbărilor climatice, cum ar fi cele ale liderului Yanomami Davi Kopenawa, oferă chei pentru indigenizarea dreptului și analizarea crizei din viziuni amazoniene. Acestea ne invită să înțelegem că urgența climatică nu este recentă: a început cu secole în urmă cu invazia, deposedarea teritorială și ruperea echilibrelor ecologice. După cum susține filozoful Kyle Whyte, încălzirea globală, pierderea biodiversității și prăbușirea hidrologică sunt capitole recente dintr-o lungă istorie de perturbare.

Din această perspectivă, justiția climatică în Amazonia trebuie să includă restaurarea, consimțământul liber, prealabil și informat al popoarelor sale și consolidarea sistemelor lor de guvernare. Antropologul Arturo Escobar amintește că fiecare teritoriu face parte dintr-un plurivers: o lume a multor lumi unde oameni, non-oameni și spirite negociază viața într-un mod interconectat. Protejarea Amazonului implică, de asemenea, apărarea relațiilor existențiale care susțin forme de viață care sfidează modernitatea dintr-o justiție multi-specie.

Dacă este însoțită de acțiuni concrete și transformatoare, Declarația de la Belém poate fi punctul de plecare pentru o nouă arhitectură politică regională. Rețeaua de Rețele Amazoniene propune o rută cu două scări: o viziune structurală pe termen lung care articulează angajamentele internaționale cu acțiunea locală și alta imediată, pentru ca statele să adopte măsuri îndrăznețe și coordonate la summit.

Nimic din toate acestea nu va fi posibil fără voință politică. Astăzi trăim o ruptură profundă în relația noastră cu planeta și cu alte forme de viață. Depășirea acesteia necesită transformarea modurilor noastre de a locui și de a guverna Amazonia. Cunoștințele pentru a face acest lucru există deja: ele se află în știință și în cunoștințele popoarelor care au protejat acest teritoriu de generații. A-i asculta și a acționa colectiv este o responsabilitate. Punctul de neîntoarcere ecologic este, de asemenea, o limită politică: a-l traversa prin inacțiune ar însemna să renunțăm, ca regiune și ca umanitate, la un viitor comun.