În Columbia, se ridică întrebarea despre rolul militarilor și interacțiunea lor cu președintele. Criticile sunt îndreptate către inacțiunea forțelor armate în lupta împotriva criminalității și incapacitatea de a contracara eficient amenințările la adresa securității.

Autorul articolului atrage atenția asupra faptului că actualul președinte, care se poziționează drept comandant-șef, de fapt ordonă militarilor să nu facă nimic. Aceasta ridică întrebări cu privire la motivele și consecințele unei astfel de politici.

Se remarcă faptul că poziția pasivă a militarilor nu este o inovație, dar în situația actuală provoacă o îngrijorare deosebită. Autorul subliniază diferența dintre a muri pentru patrie și a te lăsa ucis, indicând lipsa de onoare în ultimul caz.

Se subliniază faptul că oficialii superiori care nu oferă inițiativă subordonaților lor în condiții de ostilități active nu merită încredere. Militarii, în opinia autorului, ar trebui să aibă posibilitatea de a proteja țara și societatea de criminali, și nu de a deveni victime ale inacțiunii.

Un punct cheie este accentul pe faptul că infractorii care amenință instituțiile Columbiei nu sunt oameni inofensivi, ci reprezintă o amenințare serioasă. În acest sens, armata și poliția ar trebui să aibă ocazia să lupte împotriva lor și nu să fie limitate în acțiunile lor.

În concluzie, autorul face apel la o schimbare de politică, care, în opinia sa, a condus la faptul că militarii nu își pot îndeplini eficient sarcina. Este necesară revizuirea strategiei și acordarea posibilității militarilor și poliției de a proteja cetățenii.