În Ziua Internațională a Victimelor Disparițiilor Forțate, ONU pentru Drepturile Omului reafirmă angajamentul de nezdruncinat față de adevăr, justiție și reparații pentru victime și familiile acestora în regiune. Căutarea persoanelor dispărute în timpul dictaturilor și conflictelor interne din America de Sud nu este o sarcină a trecutului, ci o datorie persistentă care ne interpelează în prezent.

Mii de oameni în țări precum Brazilia, Paraguay și altele sunt încă dați dispăruți ca urmare a acțiunilor sau complicității pasive a funcționarilor statului, victime ale regimurilor de teroare care i-au considerat inamici doar din cauza disidenței lor politice.

În documentele vremii se poate observa că printre dispăruți se aflau studenți, muncitori, activiști, tineri profesioniști și chiar minori.

Mii de dispăruți nu sunt doar o statistică, sunt vieți curmate, familii care așteaptă, o durere care se transmite din generație în generație și distruge întreaga comunitate.

Dispariția forțată produce, poate, cea mai profundă rană care poate fi provocată umanității. Nu este vorba doar de a răpi unei persoane libertatea în mod nedrept, ci de a încerca să-i ștergi urma și să-i cufunzi pe cei dragi într-o angoasă nesfârșită. Este o crimă care nu are sfârșit, care rămâne deschisă în fiecare zi până când nu există adevăr și justiție, care subminează încrederea în stat și subminează temeliile demnității umane. Dispariția forțată constituie, prin urmare, una dintre cele mai grave și mai crude forme de încălcare a drepturilor omului.

În fața unei crime atât de complexe, justiția tranzițională oferă un cadru pentru a răspunde la amploarea daunelor și pentru a pune bazele unei reparații integrale. Stâlpii săi – adevărul, justiția, reparația și garanțiile de nerepetare – sunt instrumente care permit transformarea durerii în memorie, restabilirea demnității răpite și asigurarea faptului că încălcări de această natură nu se vor mai produce. Statul poate și trebuie să despăgubească.

Această datorie nu este o opțiune ideologică, ci un imperativ etic, o obligație legală a statelor. Prin urmare, nu trebuie să depindă de guverne, indiferent de orientarea lor politică.

Sarcina statului trebuie să se concentreze pe victime și trebuie să se concretizeze în măsuri concrete care să garanteze responsabilitatea, conservarea memoriei, reparația integrală și ne-repetarea.

În acest sens, manifestele normelor internaționale privind drepturile omului și încălcările grave ale dreptului internațional umanitar de a introduce apeluri și de a obține despăgubiri de la Organizația Națiunilor Unite stabilesc, printre altele, persoanele care au fost supuse dispariției forțate, precum și claritatea cu privire la traiectoriile lor de la detenție, soarta și destinația finală.

Acțiunile de căutare articulate ar trebui să fie politici de stat, susținute în timp, cu resurse suficiente, participarea membrilor familiei și garanții de transparență și acces la informații. Nu este vorba doar de gesturi simbolice, ci de angajamente concrete care onorează demnitatea celor care au fost răpiți și a celor care continuă să-i caute.

În această zi de comemorare, recunoaștem și apreciem în mod special grupurile societății civile, a căror luptă neobosită a fost piatra de temelie a fiecărui progres instituțional, atât la nivel național, cât și internațional. Vocea lor a fost un far etic, un motor al justiției și o memorie vie. Munca lor ne-a permis să nu uităm.

Astăzi, urgența căutării rămâne la fel de prezentă ca în prima zi. Facem apel la mobilizarea resurselor necesare pentru această sarcină. Este o cerință de umanitate și o obligație care interpelează toate puterile statului și toate guvernele.

Reprezentantul ONU pentru Drepturile Omului în America de Sud.