Conflictul dintre Isabel Díaz Ayuso și RTVE

Conflictul dintre Isabel Díaz Ayuso și RTVE privind difuzarea unui documentar despre decesele din azilurile de bătrâni în timpul pandemiei reprezintă o nouă încercare de a construi o narațiune distorsionată pentru a ascunde un adevăr din ce în ce mai incomod pentru președinta Madridului. Coincizând cu aniversarea declarării Stării de Alertă, corporația publică a difuzat joi documentarul "7.291", precedat de o dezbatere, despre decesele înregistrate în cele 475 de aziluri din Comunitate în perioada de valabilitate a unui protocol care interzicea transferul rezidenților la spitale.

Președinta a cerut RTVE să difuzeze împreună cu documentarul două videoclipuri elaborate de echipa sa. Această modalitate de procedură presupune o ingerință inacceptabilă în autonomia unui mijloc de informare care, deși deținut de stat, nu este supus ascultării guvernamentale și trebuie să fie guvernat de criterii profesionale. Atât regizorul documentarului, cât și cel al emisiunii anterioare i-au oferit lui Ayuso posibilitatea de a-și prezenta versiunea, dar aceasta a refuzat.

În realitate, tot ce relatează documentarul se știa deja, deoarece se bazează pe materialul înregistrat în comisia de anchetă a Adunării Madridului și în comisia cetățenească creată atunci când aceasta a eșuat cu ocazia alegerilor din 2023. În ciuda faptului că parlamentul regional – deja cu majoritatea absolută a PP – și-a reluat activitatea, comisia oficială nu a făcut-o niciodată. Președinta este obligată să dea socoteală, iar cererea acesteia este, de asemenea, o funcție a mass-mediei. La emisiunea anterioară a participat în cele din urmă Alfonso Serrano, secretar general al PP din Madrid, care a dedicat cea mai mare parte a intervenției sale pentru a acuza RTVE că s-a pus în slujba stângii prin difuzarea unui documentar "care nu interesează pe nimeni". Audiențele l-au dezmințit. Canalul 2 și Canalul 24 de Ore au adunat în medie 1.278.000 de telespectatori între ambele canale, o cotă de piață de 15% (față de 4% obișnuit) și în Comunitatea Madrid a atins 25,8%.

Madrid a fost regiunea din Europa cu cel mai mare exces de mortalitate. Cifra pe care o expune documentarul este o informație oficială furnizată de Comunitate. Se referă la rezidenții care au murit în acea perioadă și include pacienți care poate nu aveau covid, dar nici nu au fost transferați la spitale în temeiul acelor protocoale. Cifre similare au fost publicate din surse precum INE. Ultima cifră este cea pe care tocmai a furnizat-o Ayuso, care reduce decesele la 4.133. Această cifră se referă doar la cei care au murit în aziluri și despre care se știe că au murit din cauza coronavirusului, dar este cunoscut faptul că în prima fază a pandemiei nu au existat suficiente teste și, prin urmare, autoritățile au folosit expresia "simptome compatibile cu covid".

Controversa cu privire la cifre este o perdea de fum pentru a ascunde problema de fond și anume că, din punct de vedere etic, este inadmisibil să se aplice criterii de excludere generală, cum ar fi vârsta, mobilitatea sau locul de reședință, pentru a priva de asistență un bolnav. În situații de criză, este legitim să se acorde prioritate accesului la resurse precum ventilatoarele sau paturile de terapie intensivă, dar întotdeauna pe baza unor criterii clinice individualizate, în urma evaluării medicale a fiecărui pacient. Stabilirea, așa cum s-a întâmplat, a unei limitări generale a transferului la spital fără o evaluare clinică specifică presupune o discriminare cu consecințe fatale. Protocolul aplicat a permis ca, între doi bolnavi de aceeași vârstă și în aceeași situație clinică, dacă unul locuia acasă putea fi transferat la spital, în timp ce dacă locuia într-un azil nu avea această opțiune, cu excepția cazului în care avea o asigurare privată. Rudele victimelor au dreptul la justiție și despăgubiri.