Într-un context în care șomajul înregistrează cote de peste 8% de 31 de luni, iar economia se confruntă cu provocări serioase, întrebarea cu privire la prioritățile în domeniul ocupării forței de muncă devine deosebit de actuală. Discuția se concentrează pe instituirea negocierilor pe ramuri, dar nu este omis contextul mai larg.

Economiștii și experții dezbat situația actuală a pieței muncii, dar poziția oficială se reduce la faptul că situația este critică. Autoritățile pun accent pe introducerea negocierilor colective pe ramuri, ceea ce ridică întrebări cu privire la eficacitatea acestei măsuri.

Introducerea unor astfel de negocieri, în stilul anilor '90, unde autoritățile, sindicatele și antreprenorii caută soluții în comun, ar putea fi percepută în mod ambiguu. Experții se tem că acest lucru ar putea agrava situația întreprinderilor mici și mijlocii, pentru care creșterea costurilor este deja o problemă serioasă. Studiile arată că costurile pentru întreprinderile mici și mijlocii cresc mai repede decât pentru companiile mari.

Deși susținătorii negocierilor pe ramuri citează exemple de experiență de succes din alte țări, cum ar fi Germania, Austria și Țările de Jos, experții locali avertizează cu privire la posibilele consecințe negative pentru economie. În timp ce sunt discutate măsuri importante, cum ar fi adoptarea finală a legii bugetului, accentul pe măsuri individuale ar putea distrage atenția de la necesitatea unei soluții cuprinzătoare a problemelor.

În această situație, apare întrebarea: ar trebui să acordăm prioritate ramurilor individuale, uitând de problemele mai ample ale pieței muncii?

Roberto Sapag este jurnalist specializat în economie, consultant în comunicare.