În contextul educației superioare, se ridică adesea întrebarea: este acreditarea suficientă pentru a măsura adevărata valoare a universităților? În timp ce standardele de acreditare sunt importante, ele nu reflectă întotdeauna complexitatea și profunzimea excelenței academice.

Studiile recente evidențiază problema „șomajului cu diplomă”, în special în Chile, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sistemului actual, care se concentrează pe conformitatea formală. Este necesară o reevaluare a modului în care evaluăm universitățile, punând accent pe capacitatea lor de a se adapta la lumea în schimbare.

Conceptul de excelență se bazează pe capacitatea universităților de a transforma viețile studenților și de a contribui la soluționarea problemelor globale, cum ar fi inegalitatea și schimbările climatice. Acest lucru necesită mai mult decât respectarea criteriilor stabilite, cum ar fi: programe educaționale moderne, guvernare transparentă, atragerea de personal talentat, politici durabile și colaborare strânsă cu industria.

Educația superioară ar trebui să fie strâns legată de nevoile societății. Universitățile ar trebui să devină actori activi în viața socială, generând inovație și adaptându-se la schimbare. Adevărata excelență nu este doar o certificare formală, ci o căutare constantă a dezvoltării, crearea de inovații și rezolvarea problemelor reale. Doar astfel universitățile vor putea pregăti profesioniști solicitați pe piața globală a muncii și capabili să contribuie la dezvoltarea țării.

În loc să ne concentrăm doar pe clasamentele formale, trebuie să ne concentrăm pe crearea de universități axate pe oameni, capabile să transforme societatea spre bine. Oamenii sunt principala resursă a oricărei universități.