„Limbul de război” este o realitate care cuprinde o parte semnificativă a localităților situate în apropierea liniei frontului. În orașe precum Dobropilia, din regiunea Donețk, vizitatorul nu observă mișcări majore de trupe pe străzi și au rămas puțini locuitori. Cei care au rămas sunt obligați să supraviețuiască precum niște „automați”, în mijlocul absenței aproape totale a celor mai elementare provizii. Însă realitatea războiului se simte constant prin coloana sonoră a bubuiturilor de artilerie, a bombelor de aviație și a distrugerii acumulate după luni de atacuri zilnice din partea invadatorului rus. Dobropilia, aflată la doar câțiva kilometri de pozițiile rusești, reprezintă bine acest limbo.

Pe bicicleta sa veche, Oleksander, de „aproape 70 de ani”, înaintează cu o pungă de cartofi atârnată de ghidon. Zâmbetul și determinarea sa fac parte din armura în care se învelesc adesea locuitorii pentru a merge mai departe. „Suntem bine, supraviețuim pe acest pământ care este al nostru, în timp ce așteptăm victoria”, spune el, deși recunoaște că atacurile sunt constante. „Uitați-vă la spital”, adaugă el, arătând cu mâna spre clădirile bombardate din spatele său. Întrebat de ce nu pleacă, Oleksander răspunde: „Aici este casa mea, aici este familia mea, nu mă tem de nimic și aștept victoria Ucrainei. Totul este minunat”. El este convins că rușii nu vor lua Dobropilia.

Distrugerea este vizibilă în toată localitatea, care în timp de pace avea aproximativ 30.000 de locuitori. Acum au mai rămas doar în jur de o mie, după ce numărul refugiaților s-a înmulțit de cinci ori doar în luna august, conform datelor organizației care efectuează evacuări.

Bombardamentele au lovit cu predilecție spitalul la care se referă Oleksander. Ca o fantomă, un bărbat rătăcește printre ruine sub ploaia măruntă. Este vorba despre Vadim Bobkov, 60 de ani, directorul acestei instituții în ultimele două decenii. Să le vadă reduse la moloz îl doare, îl menține în stare de șoc. Cu toate acestea, el afirmă că încearcă să vină din când în când. De data aceasta o face pentru a verifica consumul de electricitate și a avertiza compania să întrerupă serviciul, deoarece nu au mai rămas decât dărâmături.

„Acesta era un spital mare, cu 450 de paturi. Deserveam 100.000 de oameni”, se plânge Bobkov, cu lacrimile gata să-i curgă din ochi. „Acum nu mai sunt nici oameni, nici spital”. Directorul centrului, evacuat în orașul Dnipro, este conștient că bombele au făcut instalațiile irecuperabile, deși toate echipamentele utile au fost mutate cu câteva săptămâni în urmă, când amenințarea rusă a devenit insuportabilă.

Înaintând printre încăperile nefolositoare și acoperite de praf și moloz, reporterul dă peste un sac mortuar alb pe o targă, parțial acoperit de resturile bombardamentelor. Îl alertează pe Max, 31 de ani, paramedicul militar al Brigăzii 59 care îl însoțește. Acesta verifică și confirmă că, într-adevăr, înăuntru se află un cadavru. Imediat ce taie plasticul, corpul emană un miros puternic. Poartă haine de camuflaj, ceea ce înseamnă că este, cel mai probabil, un militar. Soldatul raportează descoperirea prin telefon și primește ordinul de a lăsa cadavrul acolo unde este.

Străzile prezintă urme de impact de la drone și artilerie pe asfalt. Turme de câini vagabonzi caută hrană printre zborul corbilor. Există câteva vehicule calcinate, clădirile sunt lovite de proiectile și, în unele cazuri, pe jumătate arse sau distruse. Dar din când în când apare surpriza de a vedea pe cineva ieșind din ele. De obicei, sunt persoane în vârstă cu bidoane de plastic care merg după apă sau cu un cărucior în căutare de provizii sau lemne de foc.

În Dobropilia, unde nu există apă curentă și abia este lumină, au rămas trei magazine deschise de unde locuitorii se pot aproviziona cu cele mai necesare. Au mai rămas și doi taximetriști „aproape fără de lucru”, comentează în glumă Victoria, 49 de ani, responsabila unuia dintre acele magazine, care se plânge că „nu mai există nici măcar autoritate în oraș”. Ea explică faptul că majoritatea celor care rămân o fac pentru că nu găsesc cazare în altă parte.

Victoria primește pâine feliată de două sau trei ori pe săptămână. Tocmai asta cumpără Olena, o vecină de 54 de ani care și-a acoperit capul cu o căciulă pentru a lupta împotriva frigului și umezelii. Întoarsă acasă, la o locuință unifamilială cu o grădină în spate, îl prezintă pe soțul ei, Mihailo, tot de 54 de ani. El, pe jumătate invalid, având partea dreaptă a corpului aproape paralizată, este principalul motiv pentru care ei continuă să locuiască în Dobropilia. „Vrea să moară în casa lui”, afirmă Olena. Una dintre preocupările lor principale este salvarea celor douăzeci de pisici pe care le au. Unele sunt pui din propriile lor fătări, iar altele sunt exemplare lăsate de vecinii care au plecat.

„Am trăit aici toată viața”, explică Tamara, 78 de ani, acoperită de o glugă și un palton murdar în timp ce înaintează cu o pungă de plastic în mâna stângă și bastonul în dreapta. Ea spune că fiul ei a plecat la Kursk, în teritoriul rus, și i-a promis că va veni să o ia pentru a o duce în țara vecină.

Sosirea și plecarea din Dobropilia se face la bordul unui vehicul militar semiblindat. Acesta este acoperit în partea frontală cu o plasă metalică pentru a minimiza impactul dronelor și este echipat cu un sistem de detecție care avertizează în orice moment asupra prezenței acestor aparate pe cer. Chiar dacă autoritatea ucraineană menține controlul asupra Dobropilia, orașul se află la o distanță obișnuită pentru activitatea dronelor rusești.

Luptele se intensifică în zona frontului Pokrovsk. Linia care separă pozițiile celor două armate este sinuoasă, schimbătoare. Un militar rus, Alexander Zaborovsky, recunoștea săptămâna trecută pe Telegram că logistica este complicată și că partea sa nu a reușit să trimită provizii acelor oameni care mențin lupta cu ucrainenii. „Puțini știu ce mănâncă băieții”, deplânge Zaborovsky.

Olena nu găsește nicio explicație sau motiv aparent, dar visează frecvent noaptea că sfârșitul războiului va veni pe 4 decembrie. Se agață cu speranță de această dată. Între timp, va continua să meargă la magazinul Victoriei sub bubuiturile artileriei și să aibă grijă de Mihailo și de pisici.