Profesorul și scriitorul barcelonez Rafael Argullol a „salvat” de la uitare cartea sa „Quattrocento. Arta și cultura Renașterii italiene”, scrisă acum 43 de ani, și, pornind de la trecut, a stabilit un diagnostic sumbru asupra lumii de astăzi.

Renunțarea la trecutul recent (epoca tardo-medievală și goticul) și parierea pe o întoarcere la Antichitatea clasică (Grecia și Roma) — toate cu scopul unic de a atinge o nouă modernitate — a fost o misiune vastă asumată de renașcentiștii secolului al XV-lea italian. A fost o perioadă stranie, contradictorie, complexă și genială din istoria omenirii. Argullol a descris acum mai bine de patru decenii aventura acelor minți gânditoare și creatoare al căror epicentru a fost Florența, orașul familiei Medici.

Conceptele revoluționare ale acelei epoci, precum Homo novus (pariarea radicală pe ființa umană ca centru al tuturor lucrurilor, în fața dictaturii teologiei medievale), „arhitectura emoțiilor” (descrierea nu doar a omului, ci și a ideilor sale) sau „frumusețea esențială”, sunt de o actualitate feroce. Această relevanță l-a determinat pe Argullol să reediteze eseul său de doar 170 de pagini.

„Quattrocento este singura Renaștere despre care se poate vorbi în termeni de unitate culturală. Este o acumulare de evoluție care se transformă în revoluție. În artă, totul se încadrează într-o singură idee: perspectiva, căutarea profunzimii. Ceea ce lipsește în epoca noastră este marele factor de coeziune, pe care îl numim umanismul”, subliniază Argullol.

Scriitorul face paralele între Renaștere și prezent, în special în contextul „titanismului tehnologic” care, în opinia sa, pune sub semnul întrebării controlul uman. Inteligența artificială (IA) este, conform lui, un titan printre titani.

Argullol critică „îngroșarea inteligenței” și căderea abruptă a curiozității culturale pe care a observat-o în anii săi de predare a științelor umaniste:

• „Am cedat memoria, apoi am cedat concentrarea, iar la final am cedat curiozitatea și dorința.”
• Acest proces, spune el, a început vizibil odată cu smartphone-ul, când intersecția dintre internet și telefonul mobil a dus la „însușirea de către mașină a atributelor umane”.
• El susține că pierderea antrenamentului duce la analfabetism funcțional: oamenii nu doar că nu citesc, dar nu sunt în stare să citească.

Mai mult, pierderea limbajului și a referințelor culturale face imposibilă chiar și conversația bazată pe metafore. Argullol anticipează că marele război, nu peste 30 de ani, ci chiar până în 2026, va fi între China și Statele Unite pentru a vedea cine ajunge primul la ceea ce numesc „inteligență artificială universală”, capabilă să reacționeze la dileme morale și sentimente.

În încheiere, Argullol pledează pentru căutarea **„frumuseții esențiale”**, pe care o definește ca **un echilibru între acțiune și contemplație**. El critică turismul de masă ca fiind distrugerea experienței de călătorie, iar pornografia ca fiind distrugerea erotismului, explicând că ambele sunt rezultatul problemei **imediatității** și al unei înțelegeri superficiale a vieții.