Atribuirea dreptului de folosință a locuinței familiale după divorț este unul dintre cele mai litigioase aspecte între foștii parteneri. Această decizie nu doar definește cine va locui în imobil, ci condiționează și stabilitatea financiară și emoțională a întregii familii.

Recent, doctrina Curții Supreme a Spaniei a consolidat un criteriu clar care redefinește acest drept, în special atunci când părintele custode începe o conviețuire stabilă cu un nou partener în respectiva locuință.

Interesul superior al minorilor și caracterul familial

În cazul unui divorț, în lipsa unui acord, articolul 96 din Codul Civil spaniol stabilește că folosința locuinței familiale revine copiilor minori comuni și soțului în compania căruia aceștia rămân. Obiectivul principal al acestei măsuri este protejarea interesului superior al minorilor, garantând stabilitatea lor și menținerea mediului lor obișnuit după despărțirea părinților. Cu toate acestea, acest drept nu este absolut sau indefinit.

Chestiunea crucială rezolvată de Curtea Supremă este ce se întâmplă atunci când părintele căruia i s-a atribuit folosința locuinței își reface viața sentimentală și introduce o terță persoană în domiciliu.

Pierderea caracterului familial

Hotărârea 641/2018, din 20 noiembrie, emisă de Plenul Secției Civile, a marcat un punct de cotitură. Înalta Curte a stabilit că intrarea unui nou partener în mod stabil face ca locuința să-și piardă „caracterul familial”. Imobilul încetează să mai servească scopurilor căsătoriei inițiale pentru a deveni domiciliul unei noi familii, diferită de cea care a justificat atribuirea folosinței.

„Introducerea unui terț face ca locuința să-și piardă natura sa anterioară, deoarece servește în folosința sa unei familii distincte și diferite.”

Consecințe economice majore

Această pierdere a caracterului familial are consecințe directe și de mare anvergură economică:

• Încetarea dreptului de folosință: Dreptul de folosință, dispărând cauza care l-a motivat, poate înceta. Nu este o măsură automată, ci îl abilitează pe părintele necustode să solicite o modificare a măsurilor.
• Lichidarea patrimoniului: Odată ce folosința a încetat, părinții pot proceda la lichidarea societății de bunuri comune sau la împărțirea proprietății, fie prin vânzarea acesteia către un terț și împărțirea beneficiului, fie prin adjudecarea ei de către unul dintre ei cu compensația economică corespunzătoare celuilalt.
• Echilibru economic: Se urmărește o soluție mai echitabilă care să evite ca unul dintre părinți să fie privat pe termen nelimitat de proprietatea sa, în timp ce o terță persoană străină de căsătoria inițială beneficiază de folosința acesteia.

Este esențial de subliniat că această doctrină nu îi lasă pe minori fără protecție. Curtea Supremă este categorică în a afirma că interesul copiilor rămâne prioritatea maximă. Prin urmare, încetarea folosinței locuinței trebuie să fie însoțită de o reajustare a măsurilor economice.

În mod normal, acest lucru implică o revizuire a pensiei alimentare, care va trebui majorată pentru a acoperi costul unei noi locuințe de închiriat pentru copii și părintele custode. În acest fel, se garantează că minorii continuă să se bucure de un cămin demn și stabil, în același timp echilibrând situația patrimonială a ambilor părinți.

Jurisprudența Curții Supreme reprezintă un pas către un drept al familiei mai rațional și adaptat la realitatea socială, transformând atribuirea folosinței locuinței dintr-un drept perpetuu într-o măsură flexibilă și revizuibilă.