Liderul Partidului Popular (PP), Alberto Núñez Feijóo, a răspuns printr-o scrisoare surorii lui Xosé Humberto Baena, unul dintre ultimii cinci oameni executați în Spania în septembrie 1975. Flor Baena îi ceruse anterior președintelui PP să trimită un reprezentant al partidului la un eveniment desfășurat la Congresul Deputaților, dedicat ultimelor execuții din timpul dictaturii lui Franco.

Evenimentul a constat într-o conversație între scriitorii Aroa Moreno Durán și Roger Mateos, care au investigat aceste ultime execuții din perioada franchistă, însă purtătoarea de cuvânt parlamentară a PP, Ester Muñoz, a afirmat că formațiunea politică nu va participa la astfel de ceremonii. Xosé Humberto Baena a fost executat alături de Ramón García Sanz și José Luis Sánchez Bravo (membri ai Frontului Revoluționar Antifascist și Patrioți, FRAP), precum și Ángel Otaegui și Juan Paredes, Txiki, din ETA. Cei trei membri ai FRAP fuseseră condamnați, printr-un consiliu de război sumar care aplica retroactiv legea antiteroristă, pentru uciderea unui polițist și a unui gardian civil. Avocații lor au fost dați afară din sală deoarece, așa cum au denunțat ulterior, nu existau „nicio singură probă”. Christian Grobet, observator din partea Ligii Internaționale pentru Apărarea Drepturilor Omului, care a reușit să se strecoare la proces, a calificat procedura drept „simulare” și „farsă sinistră”. Dictatura, în ultimele sale zvâcniri, nu a permis nici măcar ca...

În scrisoarea sa de răspuns, consultată de acest ziar și datată 30 octombrie, Feijóo o invită pe Flor Baena la o întâlnire. „Nu am avut și nu voi avea nicio obiecție în a primi familii ale victimelor, fie ele ale Războiului Civil, ale franchismului sau ale terorismului ETA. Toți îmi merită același respect”. „Cazul fratelui dumneavoastră, așa cum explicați foarte bine”, admite liderul PP, „este de o tragedie deosebită”. Ultima dată când l-a văzut în viață, tatăl lui Xosé Humberto i-a spus: „Dacă aș ști că ești vinovat, aș simți oarecare ușurare, dar așa am o durere atât de mare...”. La care el i-a răspuns: „Tată, nu-ți pot oferi această alinare. Eu nu am fost”. Flor Baena îi mulțumește lui Feijóo pentru răspunsul personal și acceptă să se întâlnească cu el. De asemenea, intenționează să-i trimită o altă scrisoare lui Ester Muñoz, explicându-i cazul fratelui său.

Feijóo, totuși, se menține ferm pe poziția de a nu trimite niciun membru al PP la evenimentul din Congres. „Nu pot accepta ca, pentru a dezgropa anumite victime, să fie nevoie să le ofensăm pe altele. Cred că nu există niciun context care să justifice ridicarea la rang de eroi sau modele a celor care au contribuit la activitatea criminală a grupării teroriste ETA. Și, din păcate, deși cu siguranță nu toți cei prezenți la eveniment urmăresc acest lucru, cred că această zi a fost concepută pentru a adăuga interpretări interesate la ceea ce a fost activitatea teroristă organizată timp de decenii pentru uciderea a sute de spanioli nevinovați. Regret profund că cineva dorește să folosească, în scopuri josnice, o cauză nobilă, cum este dorința familiilor de a obține recunoaștere pentru cei dragi care au suferit pedeapsa capitală în 1975, pedeapsă cu care personal sunt în completă opoziție, dar nu pot legitima prin prezența mea un discurs conform căruia a existat o activitate teroristă ETA justificabilă și alta condamnabilă”.

În ciuda faptului că au fost invitați, nici Feijóo, nici președinta Comunității Madrid, Isabel Díaz Ayuso, nici primarul capitalei, José Luis Martínez-Almeida, nu au participat nici vineri la evenimentul desfășurat la Auditorul Național de Muzică. În timpul ceremoniei au fost acordate diplome de recunoaștere familiilor și reprezentanților celor executați de ambele părți, precum poetul Federico García Lorca, cele 12 croitorese aruncate în groapa de la Víznar sau episcopul Diego José Paulino Ventaja, ucis de republicani, precum și o supraviețuitoare a lagărului de concentrare nazist Mathausen, María Luisa Ramos, printre alții. Președintele Guvernului, Pedro Sánchez, care a încheiat evenimentul, a reamintit că, conform unui sondaj, peste 21% din populație consideră anii dictaturii ca fiind „buni sau foarte buni”. „Acest dat teribil”, a adăugat el, „este rezultatul eforturilor de a ne tulbura istoria pentru a ne încețoșa prezentul și în special generațiile tinere. Și așa ceva nu se întâmplă întâmplător. Există o muncă lentă, dar constantă de dezlegitimare a democrației. Se începe prin a numi revizionismul „concordie” [cu referire la înlocuirea legislației regionale privind memoria] și se ajunge la ignorarea faptului că în unele clădiri instituționale s-a torturat până la sfârșit [cu referire la amplasarea, în palatul Poștei, sediul Guvernului său care a găzduit în timpul dictaturii Direcția Generală de Securitate, o placă care să amintească faptul că acolo s-au practicat torturi în timpul franchismului]”.

Cântecul „La memòria” (1974), popularizat de Rosa León ca un imn împotriva pedepsei cu moartea, este cunoscut de atunci ca un omagiu adus celor cinci executați pe 27 septembrie 1975, cu doar două luni înainte de moartea dictatorului.