Există multe teorii despre calitatea principală care determină un partid să câștige alegerile în Spania și să formeze guvernul. Unii spun că este unitatea, lucru pe care stânga reușește cel mai greu să-l atingă. Alții susțin că dreapta câștigă doar când reușește să ocupe centrul. Oricum ar fi, spaniolii prețuiesc foarte mult stabilitatea. Însă, având în vedere fragmentarea actuală a votului și interesele regionale care sunt uneori indiferente față de o cauză comună, această stabilitate atât de apreciată este utopică.

Trăim într-o perioadă în care instabilitatea politică este amețitoare, cu alianțe punctuale din ce în ce mai dificil de realizat în timpul voturilor parlamentare. Și mă tem că, în guvernele autonome, unde asistăm, de asemenea, la episoade constante de pacte și rupturi, stabilitatea noastră mult dorită rămâne departe.

Dicționarul susține că stabilitatea este echivalentă cu echilibrul, consistența, soliditatea, permanența și durabilitatea. Ei bine, uitați de toate aceste valori fabuloase; vom avea instabilitate și oscilații.

Neliniștea generală a spaniolilor în acest moment este că, indiferent de rezultatul electoral punctual, ceea ce nu vom găsi este stabilitatea. Vom merge într-un roller coaster unde este mai bine ca fiecare să se țină bine, pentru că vor veni curbele și coborâșurile. Problema electorală este că partidele se prezintă cu exerciții de esențialitate puțin cam grosolane, care au o relevanță mică în haosul cotidian. Toate acele discursuri incendiare sunt doar un foc de distragere în fața gestiunii civile.

Aceasta este cea mai bună lecție politică pe care o putem învăța: nu votați pentru ceva de care nu veți mai avea nevoie pe parcursul legislaturii. Și asta se întâmplă de obicei cu înclinațiile pasionale.

Lumea este un echilibru precar. Ceea ce îl surprinde pe copil când studiază Științele Naturii este tocmai fragilitatea a ceea ce credea că este solid și stabil. El realizează că universul este aproape o întâmplare uimitoare care, dacă se susține, nu este datorită vreunei coloane rezistente sau divine, ci datorită simplei noastre încrederi că mâine va răsări din nou. Votantul care urmărește stabilitatea ar face bine să accepte că, odată ce votul este numărat, distribuția electorală va impune negocieri și compromisuri care îi pot afecta ideea de purism ideologic.

Să fim rezonabili: democrația este instabilă sau nu este. Prin urmare, cetățenii, în loc să asculte cântece despre puterea puternică și testosteron, ar trebui să fie mai receptivi la negociere, acord și pact. Ne place sau nu, asta este ceea ce trebuie făcut.