Spania trăiește într-o realitate în care singura modalitate de a ajunge la un acord politic este de a propune ceva atât de banal, evident și retoric încât este imposibil de respins. Propunerea non-legislativă (PNL) aprobată săptămâna trecută de Congres, referitoare la limbajul folosit în legătură cu cancerul, a fost unul dintre acele consensuri instantanee: cine s-ar opune ca instituțiile să vorbească despre această boală cu mai multă finețe?

Vox, desigur. Aceștia au votat împotrivă, iar deputatul lor a profitat de tribună pentru a promova metaforele de război pe care propunerea le dezaproba, într-un mod sfidător. Autorul consideră că acțiunea partidului Vox este similară cu cea a unor copii răsfățați care fac scandal la înmormântarea bunicii.

Deși PNL-ul frizează ridicolul în proza sa prețioasă și conține inconsecvențe, nu este o lege. Nu dezvoltă un program de reeducare lingvistică și nu instituie un aparat represiv. Este doar un gest, un semn de bunăvoință al reprezentanților suveranității naționale către bolnavii de cancer, iar lucrul civilizat este să îl accepți, așa cum accepți condoleanțele.

Autorul, care a scris el însuși despre boală într-un sens similar cu cel argumentat în PNL (împotriva metaforelor de război, deoarece cancerul nu este „luptat”, ci „îndurat”), crede totuși că instituțiile publice sunt cele mai nepotrivite locuri pentru a impune astfel de schimbări. Acestea ar trebui să se nască din spontaneitatea socială, fără intruziunea miniștrilor.

„Apreciez gestul parlamentar pentru că îl înțeleg ca pe un semn afectuos și o constatare a unei schimbări în sensibilitatea socială. Dar cât timp există huligani în bănci, este mai bine să ne abținem de la texte care nu fac decât să le dea ocazia să otrăvească o dezbatere pe care o gestionam cu calm în literatură și societatea informală”, conchide autorul.