Matthieu Ricard, călugărul budist renumit ca "cel mai fericit om din lume", a devenit subiectul unei dezbateri intense. Istoricul Rutger Bregman a criticat presupusa lipsă de acțiune a lui Ricard, sugerând că 60.000 de ore de meditație echivalente cu 30 de ani de muncă nu au dus la o contribuție directă la îmbunătățirea lumii. Această critică se bazează pe un experiment din 2001 de la Universitatea din Wisconsin, care a măsurat activitatea cerebrală a lui Ricard, arătându-l ca având un nivel excepțional de fericire.

Cu toate acestea, faptele contrazic această perspectivă simplistă. Născut într-o familie intelectuală pariziană – fiul filosofului Jean-François Revel și al pictoriței Yahne Le Toumelin – Ricard a obținut un doctorat în biologie moleculară la Institutul Pasteur, sub îndrumarea laureatului Nobel François Jacob, înainte de a se dedica budismului tibetan.

Activitatea sa include:

• Scrierea a numeroase cărți despre meditație, altruism, fericire și drepturile animalelor.
• Participarea la cercetări științifice publicate în reviste de bacteriologie, psihologie și neuroștiințe.
• Opera sa fotografică remarcabilă, documentând Himalaya, India, Nepal, Bhutan și Tibet, apreciată chiar de Henri Cartier-Bresson.
• Fondarea și gestionarea organizației umanitare Karuna-Shechen, care de două decenii oferă asistență primară, educație și servicii sociale comunităților defavorizate din Tibet, India și Nepal, cu un accent deosebit pe femei și tinere.

Articolul subliniază că gândirea, știința și arta, domenii în care Ricard a excelat, contribuie în mod semnificativ la crearea unei realități mai bune. Este chiar posibil ca cele 60.000 de ore dedicate propriei sale bunăstări prin meditație să-i fi permis să contribuie atât de notabil la bunăstarea altora.

Fericirea personală nu este oare o condiție necesară pentru a contribui la fericirea colectivă?

Articolul concluzionează prin a distinge între predica ambiției morale (Bregman) și practica acesteia (Ricard), sugerând că Ricard este un exemplu al celei din urmă.