În inima Ghanei, închisoarea Centrală Kumasi se confruntă cu o criză umanitară gravă, marcată de o supraaglomerare extremă și condiții insalubre care transformă penitenciarul într-un focar de boli tropicale neglijate. Lipsa cronică de spațiu și umiditatea ridicată creează un mediu propice pentru răspândirea rapidă a unor afecțiuni precum tuberculoza, pojarul și scabia, boli pe care deținuții le pot transmite mai departe comunităților la eliberare.

Imaginați-vă o celulă de doar 35 de metri pătrați unde sunt nevoiți să locuiască până la 60 de persoane. Deținuții dorm pe rând, intercalându-și picioarele și capetele, într-o luptă constantă pentru un centimetru de spațiu personal. "Te doare tot corpul, nu te poți mișca toată noaptea", mărturisește un deținut, descriind calvarul contactului fizic continuu care, pe lângă disconfort, facilitează și transmiterea bolilor.

Chiar și în secțiunile destinate condamnaților la pedepse de până la 10 ani, spațiul este disputat de un bidon mare cu apă potabilă și toaleta, mascată într-un colț. În alte aripi, toaleta se înalță impunător în mijlocul camerei, o imagine ce subliniază condițiile de viață degradante.

Datele oficiale arată o situație alarmantă: în august, rata medie de ocupare a celor 43 de penitenciare din Ghana era de 137%, iar în închisoarea Kumasi, această cifră a ajuns la 157% în septembrie, depășind cu mult capacitatea de 600 de locuri a instituției, fondate în 1901. Numărul deținuților variază drastic, ajungând uneori la aproape 1.900.

James B. Mwinyelle, comandantul responsabil de regiunea Ashanti, recunoaște că "cel mai mare impediment este aglomerația". Jonathan Osei Owusu, activist pentru drepturile omului și director al Fundației POS, adaugă că "sistemul judiciar ganez are nevoie de aer". Multe penitenciare din Ghana sunt foste forturi coloniale, adaptate precar, unde ventilația și igiena sunt deficitare, contribuind la un mediu toxic.

Dr. Yaw A. Amoako, cercetător principal la Centrul Kumasi pentru Cercetare Colaborativă în Medicină Tropicală (KCCR), conduce Programul de Educație pentru Sănătatea Pielii în Închisoare (SHEPP), un proiect inedit în Africa, menit să îmbunătățească abordarea bolilor neglijate. Aceste afecțiuni sunt adesea ignorate din cauza lipsei de resurse pentru diagnosticare și tratament, afectând preponderent categoriile vulnerabile.

În ciuda eforturilor, deconectarea dintre sistemul de sănătate publică și cel penitenciar rămâne o problemă majoră. Infirmeria închisorii, cu un singur medic și câțiva asistenți, are o capacitate limitată, iar cazurile grave necesită transfer la spital, implicând costuri considerabile ce depășesc bugetul anual al închisorii. Adesea, deținuții sau familiile lor sunt nevoiți să suporte cheltuielile medicale, iar produsele de igienă personală provin în mare parte din donații.

"Supraaglomerarea carcerală este o problemă cheie în lupta împotriva bolilor tropicale neglijate", explică Dr. Yaw A. Amoako. "Sarcina sau pianul se transmit prin contact direct cu pielea. Ideal ar fi să se separe persoana afectată, dar în Kumasi Central spațiul rezervat pentru acest lucru nu este suficient."

Situația afectează și personalul de pază, insuficient numeric și vulnerabil la aceleași boli. Standardele internaționale privind spațiul și raportul gardian-deținut sunt cu mult încălcate.

Ruth D. Tuwor, doctorandă în sociologie, subliniază stigmatizarea asociată bolilor și percepțiile magice persistente în rândul populației rurale și religioase din Ghana. Deținuții evită să-și arate semnele de boală de teamă respingerii, recurgând la remedii tradiționale. George Ackon, un "părinte de celulă" respectat, confirmă că adesea se inventează discuții pentru a schimba locul de dormit, evitând un coleg cu erupții cutanate.

Condensul nocturn în celule, pe care deținuții îl numesc "ploaie", contribuie la apariția dermatitelor severe. Un simplu petic pe piele, care ar putea indica lepră, este adesea ignorat până când este prea târziu, iar spitalele nu dispun întotdeauna de instrumentele necesare pentru diagnosticare.

În ciuda acestor dificultăți, există inițiative de reabilitare. Ateliere de textile și pielărie oferă deținuților posibilitatea de a învăța meserii. Mwinyelle speră să deschidă un magazin în Kumasi pentru a vinde produsele realizate de deținuți. De asemenea, programul "Justiție pentru toți" a reușit să reducă semnificativ numărul de deținuți preventivi, demonstrând că reformele sunt posibile.

Cu toate acestea, progresul este lent, adesea frânat de birocrație și schimbări guvernamentale. Comandantul și activiștii subliniază necesitatea modificării legislației pentru a descongestiona închisorile, de exemplu, prin comutarea pedepselor scurte cu servicii comunitare. Ambiguitatea privind durata detenției preventive distruge vieți, iar sistemul funcționează ca un "angrenaj rupt", deși mici progrese sunt vizibile, precum deschiderea către studii academice.