Cântărețul catalan Joan Manuel Serrat, cu mai multă tandrețe decât nostalgie, îl evocă pe prietenul său, scriitorul și umoristul grafic argentinian Roberto „El Negro” Fontanarrosa. Serrat subliniază că Fontanarrosa „nu avea ifose, nici nu avea nevoie de ele pentru a trăi”, amintind de o personalitate profund umană și lipsită de pretenții.

Omagiul adus lui Fontanarrosa, organizat de Casa América Catalunya în cadrul Săptămânii Umorului Latin American, l-a adus pe Serrat la o discuție despre esența prieteniei autentice. El a rememorat un moment definitoriu: când Fontanarrosa, deja bolnav, nu mai putea desena, prietenul său Crist i-a continuat munca, imitându-i stilul. „Aceasta este prietenia: să ajungi acolo unde celălalt nu poate”, a spus Serrat, descriindu-l pe Fontanarrosa ca pe un om generos, care accepta afecțiunea tuturor fără rezerve.

Fontanarrosa, originar din Rosario, Argentina, a fost un personaj complex: de la publicist la desenator de benzi desenate, un scenarist talentat și un scriitor excepțional, pionier al povestirilor despre fotbal. Pe lângă toate acestea, era un suporter înfocat al echipei Rosario Central, demonstrând cum fotbalul era o forță dominantă și în mintea unui geniu.

Deși a devenit faimos în Argentina prin benzile sale desenate precum „Inodoro Pereyra”, literatura i-a adus o recunoaștere globală. Serrat a subliniat că Fontanarrosa „în lumea și în domeniul său, era un povestitor extraordinar. Nu avea ifose, nici nu avea nevoie de ele pentru a trăi. El Negro îi cunoștea foarte bine pe suporteri.”

Întâlnirea dintre Serrat și Fontanarrosa a avut loc într-o zi nefastă pentru selecționata argentiniană de fotbal, într-un bar frecventat de argentinieni. „Acolo, când el stătea agățat de un capăt al tejghelei, serios și trist ca toți, a început prietenia noastră, care a durat până la sfârșitul zilelor sale”, a povestit Serrat. Această legătură i-a purtat de la Barcelona la Buenos Aires, cu o oprire obligatorie la legendara „Mesa de los Galanes” (Masa Galanților) din barul El Cairo din Rosario.

La această masă specială, unde Serrat a fost acceptat ca unul dintre ei, un grup de prieteni se reunea zilnic încă din anii 1960 pentru a discuta despre politică și fotbal. Dar, în esență, scopul real era prietenia. Chiar și astăzi, peste 60 de ani mai târziu, masa pare suspendată în timp, păstrându-și ritualul condus odinioară de Fontanarrosa și prietenii săi, alături de invitați de seamă precum Fito Páez sau Quino.

Nostalgia nu îl copleșește pe Serrat; dimpotrivă, el privește trecutul „cu tandrețe și recunoștință, cu liniștea că este irepetabil.” El continuă să-și onoreze prietenul, zâmbind, considerând aceasta cel mai bun omagiu.