Noul roman al scriitorului mexican Daniel Saldaña París, „Los nombres de mi padre” (Anagrama, 2025), transformă memoria într-un spațiu ficțional vast și copleșitor, la fel ca și Ciudad de México.

Povestea îl urmărește pe Camilo, care, într-o călătorie între New York și Ciudad de México, se angajează într-o investigație captivantă, aproape detectivistică, despre presupusul său tată biologic, Miguel Carnero. Această aventură personală se bazează pe o incertitudine aproape absolută, având ca punct de plecare doar o vagă aluzie de la mama sa și o intuiție.

Saldaña París a dezvăluit că ideea romanului i-a venit în timpul pandemiei, în timp ce tatăl său se confrunta cu o boală gravă. Discuțiile profunde cu tatăl său despre viața acestuia înainte de nașterea autorului au servit drept impuls, deși opera nu este autobiografică. El consideră că „Los nombres de mi padre” este o modalitate de a se „reapropria” de orașul său natal, Ciudad de México, investigând istoria și spiritul acestuia. Romanul este, de asemenea, un omagiu adus generației tinere a anilor ’70 din Ciudad de México, o generație care visa la mari revoluții și utopii, dar nu a reușit să le concretizeze.

Memoria este prezentată ca un spațiu ficțional complex, cu zone întunecate, căi uzate, un centru, suburbii și cartiere opulente, sugerând că modul în care ne definim amintirile este influențat de acest „urbanism al trecutului”. Autorul a cercetat intens arhitectura și urbanismul, inclusiv proiectele lui Mario Pani și istoria Ciudad Satélite, o zonă cu un spirit suburban aparte, unde s-a născut tatăl său. Pe parcursul cercetării, a descoperit figura lui Karl Fiebinger, un inginer cu un trecut întunecat legat de regimul nazist, care a lăsat o amprentă în oraș.

Într-un interviu, Saldaña París a discutat despre provocarea de a îmbina realitatea cu ficțiunea, subliniind că a abordat acest aspect cu multă libertate. El a citit mult pentru a se impregna de spiritul epocii, dar apoi s-a concentrat pe personaje și intrigă, având în vedere că scrie ficțiune, nu istorie.

Romanul se înscrie într-o tradiție a literaturii mexicane – căutarea figurii paterne. Saldaña París explorează nu atât absența tatălui, cât „multiplicitatea părinților” sau „paternitățile laterale”, unde identitatea este construită prin poveștile pe care le inventăm despre linia noastră genealogică.

O altă temă centrală este paralelismul dintre generațiile care visează la schimbări sociopolitice, dar se confruntă cu frustrarea. Chiar și așa, autorul subliniază că generarea de imaginație și de mituri despre un viitor posibil este un act politic important. Orașul, în viziunea sa, devine un „orizont politic” concret, unde probleme precum accesul la locuințe publice pot articula un discurs politic relevant.

În ciuda frustrării, romanul accentuează ceea ce supraviețuiește oricărei utopii comune: afecțiunile și prietenia. Aceste rețele de sprijin, formate în timpul mișcărilor politice, rămân vii și au o funcție socială și publică.

Finalul romanului este deschis, lăsând cititorului libertatea de a decide dacă Miguel Carnero este tatăl biologic al lui Camilo. Autorul explică această abordare prin ideea că „nu contează atât realitatea biologică a cine a fost tatăl tău, cât poveștile pe care ți le poți inventa pentru a-ți construi o identitate care să-ți permită să funcționezi în viață.”