Scena se repetă în multe familii de părinți separați. Un copil se întoarce după ce a petrecut weekendul cu tatăl său și menționează, aproape fără importanță, că “în casa lui tata” acum sunt reguli noi. “Avem un tabel cu puncte. Dacă îmi strâng camera, câștig unul, dacă pun masa, altul”, explică el firesc. Mama ascultă, dă din cap, și în mintea ei se instalează întrebarea: cine a decis asta? Pentru că ea nu a făcut-o.

Când un cuplu se desparte, creșterea copiilor nu se împarte în două părți egale, ci se extinde în scenarii noi. Adesea, apare o figură neașteptată în ecuație: noul partener al celuilalt părinte. Nu a fost ales, dar prezența lui este inevitabilă. Deși, uneori, rolul său este discret, fără interferențe; alteori, în schimb, este relevant în educația minorilor și implicarea sa este atât de mare încât copiii ajung să-l vadă ca pe o figură parentală care ajută cu temele, participă la ședințe școlare sau stabilește reguli care nu au fost niciodată discutate. În orice caz, conviețuirea nu este lipsită de fricțiuni. Cât de mult are dreptul să-și spună părerea? Unde sunt limitele?

Mai multe informații

• Au nevoie adolescenții ca părinții lor să ia concediu medical pentru a avea grijă de ei?

Potrivit psihologului Lara Ferreiro, unul dintre principalele focare de conflict apare atunci când noua relație încearcă să-și asume un rol care nu-i corespunde. Acest lucru poate genera tensiuni, în special la adolescență, când au deja o figură paternă sau maternă definită. La rândul său, doctorul Lucía Torres, psihiatru specializat în tratamentul tinerilor și adolescenților, subliniază că, indiferent de conflictele care pot exista, figura de mamă sau tată trebuie respectată: “Când partenerul sentimental nu recunoaște că părinții au un rol de neînlocuit, pot apărea lupte de putere care nu vor afecta doar relația, ci și bunăstarea descendenților lor. Cu cât se înțelege mai bine această distincție, cu atât mai sănătoasă va fi conviețuirea, creând un mediu în care toți membrii se simt valorizați”.

“Fostul meu se lasă dus de val de actuala lui soție, dar nu știu dacă ea este conștientă că tatăl fiului meu este o persoană nestatornică. Este impulsiv, improvizează mereu”, explică Luisa, mama unui adolescent de 14 ani. “Și cel mai rău, ea îl susține în tot. Nu pot suporta ca între ei doi să-i bage idei foarte ciudate în cap micuțului meu, pentru că îl confuzează și îl împrăștie”, relatează această avocată. O altă mărturie care reflectă modul în care prezența unei a treia persoane poate genera confruntări este cea a lui Jorge, comerciant de artă. Când copiii săi aveau 10 și 8 ani, au petrecut câteva zile cu mama lor și cu iubitul ei de atunci. “Fiul meu cel mare avea multe probleme cu somnul și se băga în patul mamei sale în căutare de consolare. Dar el țipa la el, îl dădea afară din cameră, și asta îi genera o confuzie imensă. I-a fost groaznic”, își amintește el. Tensiunea a crescut până când situația a devenit insuportabilă: “Până la urmă, mama micuților mei a terminat prin a-l da afară din casă și s-au despărțit. Dar acea scenă a fost de neuitat pentru ei”.

Când un cuplu se desparte, creșterea copiilor nu se împarte în două părți egale, ci se extinde în scenarii noi. Valeria Blanc (Getty Images)

Ferreiro, care este autoarea cărților Adicta a un gilipollas (Grijalbo, 2023) și ¡Ni un capullo más! (Grijalbo, 2025), subliniază că aceste conflicte pot afecta sănătatea emoțională a celor mici: “Este obișnuit să experimenteze furie, mânie sau chiar simptome depresive. Nu vor spune deschis —urăsc partenerul tatălui meu sau al mamei mele—, dar disconfortul lor se manifestă în alte moduri”. “Acest fenomen, numit limbaj criptat”, continuă ea, “este comun în cazurile în care conviețuirea generează tensiune emoțională”.

Cu toate acestea, Torres subliniază că stilurile de creștere nu sunt principala problemă: “Pot fi foarte diferite și, chiar și așa, compatibile”, spune ea. Conflictul apare atunci când copiii devin un instrument pentru a-l răni pe fostul partener. “Ce, acasă la mama ta nu te lasă să folosești tehnologia? Ei bine, în casa mea vei avea bară liberă”, exemplifică ea. În aceste cazuri, spune ea, principalii afectați sunt ei: “Această decizie se ia gândindu-se să-l enerveze pe celălalt părinte”. Torres pune, de asemenea, accent pe riscul ca unul dintre părinți să-și neglijeze responsabilitățile concentrându-se prea mult pe noua sa relație. “Când se întâmplă acest lucru, impactul poate fi profund. Au nevoie de o metodă coerentă și responsabilă, indiferent de viața sentimentală a adulților”, avertizează ea.

Ferreiro subliniază importanța separării conflictelor de cuplu de educație: “Când rolurile nu sunt bine definite, disputele pot deveni o armă aruncată, cu acuzații care doar deteriorează relația și afectează direct minorii”. “Chiar dacă există respingere sau ură față de fostul partener, este esențial să se acorde prioritate cooperării ca părinți”, reflectă ea. De exemplu, Nuria, care lucrează în domeniul bancar și este mama a două fete de 6 și 14 ani, a văzut trecând mai mulți parteneri prin viața fostului ei soț, dar a fost unul în special care i-a fost greu de acceptat: “Era prietena mea și persoana cu care fostul meu soț m-a înșelat, așa că nu-mi plăceau nici ea, nici valorile ei”. Cu toate acestea, cu timpul, situația s-a schimbat. Acum, fostul ei are o relație stabilă și ea încearcă să faciliteze adaptarea fiicelor sale: “Noi, adulții, trebuie să ne păstrăm calmul. Dacă fetele mele sunt fericite, și eu sunt”.

Ferreiro consideră că, în aceste cazuri, una dintre cele mai frecvente emoții este frica de a fi înlocuit sau senzația de a pierde controlul. De asemenea, ea susține că unii copii pot experimenta sindromul Cenușăresei atunci când persoana care intră în familie are proprii copii și percep un tratament inegal sau abuziv, ceea ce generează conflicte emoționale, stres și instabilitate în dezvoltarea lor. Torres susține că familiile reconstituite sunt o oportunitate de a dezvolta echilibru și reziliență: “Dacă există respect pentru rolurile fiecărui membru, conviețuirea poate fi îmbogățitoare”. De asemenea, ea subliniază că “sănătatea mintală începe acasă” și că este esențial să se abordeze provocările familiale cu o atitudine deschisă și conștientă.

În plus, Ferreiro sfătuiește să se evite ca educația să devină o luptă de putere între părinți și recomandă stabilirea unor acorduri clare privind regulile de disciplină, consecințele și rutinele zilnice, cum ar fi alimentația, somnul și utilizarea ecranelor, pe lângă definirea valorilor și a modelului educațional care se dorește a fi transmis. De asemenea, ea subliniază necesitatea de a menține o comunicare respectuoasă, deschisă și pe un ton calm, fără reproșuri sau descalificări, în special față de noul partener al celuilalt părinte. În cazurile în care relația este deosebit de tensionată, ea menționează că a avea un terapeut de familie ca mediator poate facilita crearea de pacte și reduce conflictele.