Compozitorul austriac Georg Friedrich Haas, a cărui carieră este marcată de faptul că este fiul și nepotul unor naziști, își începe rezidența artistică la CNDM cu "In vain", considerată o capodoperă a secolului XXI.

Haas a mărturisit recent într-un salon al Auditorio Nacional din Madrid că o experiență muzicală intensă a fost vizita la un tablao flamenco. "Nu exagerez dacă spun că a fost una dintre cele mai intense experiențe muzicale din viața mea", a mărturisit compozitorul, adăugând că acea libertate expresivă nu aparținea niciunei ideologii sau canon central-european. Toată muzica sa izvorăște dintr-un instinct de supraviețuire, descris în memoriile sale ca "oroarea moștenită" dintr-o copilărie marcată de abuzuri fizice și sexuale.

"Părinții mei au fost niște criminali", a afirmat el cu totală seninătate. "Am ajuns la această concluzie după un lung proces de asimilare, marcat de rușine și frică. Ani de zile nu am putut vorbi despre asta cu cuvinte, doar cu muzică."

Din această nevoie de a-și exorciza propriii fantome a luat naștere "In vain" (2000), o piesă monumentală. Haas a compus-o când partidul de extremă dreaptă în care militase familia sa a intrat în Guvernul țării sale.

"Am simțit că tot ceea ce credeam că am depășit se întorcea. De aici și titlul: în zadar."

Aceasta va fi prima lucrare din catalogul său care va fi interpretată în cadrul ciclului dedicat de CNDM, unde în acest sezon va fi compozitor în rezidență. În ea, Haas folosește un limbaj microtonal pentru a extinde limitele ascultării printr-un spectru armonic care pare să bată la porțile unei alte lumi.

"Ceea ce ne așteaptă la sfârșitul călătoriei nu este paradisul. Nimic din toate astea."

În timpul concertului de vineri, luminile se vor stinge complet pentru a consolida dimensiunea ritualică a piesei "In vain".

"Această întuneric este foarte legat de tradiția culturală a Spaniei", a reflectat Haas, care se declară un admirator al "picturilor negre" ale lui Goya și al "dramatismului spiritual" al lui El Greco. "Dar are mult de-a face și cu un prezent care repetă în mod tacit, dar implacabil, cele mai sumbre tipare ale istoriei noastre. Nu putem uita că Austria, Germania și statele comuniste au devenit dictaturi nu printr-un război, ci printr-un proces de evoluție juridică. Și exact asta se întâmplă în Statele Unite."

În 2015, Haas s-a căsătorit pentru a patra oară cu artista și activista afro-americană Mollena Williams, cu care locuiește într-un apartament din Harlem. Ambii apar dezbrăcați într-un documentar, unde Haas își recunoaște identitatea sexuală dominantă într-o relație BDSM consensuală. Între frustrări, dildo-uri și sesiuni de bătăi, muzicianul celebrează în fața camerelor cucerirea unei libertăți emoționale și creative "absolut incompatibile" cu convingerile sale feministe.

"Unchiul meu s-a alăturat Waffen-SS pentru a-și da frâu liber sadismului. Eu am transformat această pulsiune în dragoste. Nu am nimic de ascuns. Este mai bine să fii un pervers decât un asasin."

După interpretarea "In vain" în Badajoz, monograficul va continua anul viitor la Auditorio 400 din Madrid, unde vor putea fi apreciate alte lucrări, precum procesul microtonal din "Tria ex uno", bogăția timbrală din "Anachronism" sau dramaturgia internă din "Hommage à Bridget Riley". Pe 23 martie va avea loc premiera mondială a "Cuartetului de saxofoane nr. 2", o lucrare comandată de CNDM. "Am scris-o în această vară în Anglia ca un tribut adus tatălui Molenei, care a servit ca marin în Războiul din Vietnam. Înainte de acea traumă, de care nu și-a revenit niciodată, a cântat la saxofon în Times Square și a muncit din greu pentru ca copiii săi să poată studia și călători în Europa."

Haas a fost elevul lui Ivan Eröd, un compozitor evreu refugiat la Graz după Revoluția Ungară din 1956. "Într-o zi l-am vizitat acasă și am rămas singur cu mama sa. Când am întrebat-o despre celălalt fiu al ei, despre care nu știam că murise pe front, am înțeles pentru prima dată ce este tăcerea: a fost ca și cum camera s-ar fi scufundat sub picioarele noastre." Haas a studiat apoi cu Friedrich Cerha la Viena și s-a familiarizat cu spectralismul francez. În cele din urmă, a găsit în avangardele de peste Atlantic consolarea pe care dogmatismul teoretic al celei de-a Doua Școli de la Viena nu i-o putuse oferi.

"Să spunem, pentru a sintetiza, că nu poți iubi muzica lui și să fii nazist", a declarat el, zâmbind.