Regizorul Paul Urkijo Alijo și-a consolidat o poziție remarcabilă în cinematografia spaniolă, abordând un gen distinctiv: fantezia de epocă, mitologie bască, povești străvechi, teroare forestieră și suferința oamenilor defavorizați.

Filmele sale, la fel ca „La singular” (2017) și „Errementari” (2022), sunt profund influențate de istoria ținutului său și de mitologia euskaldună, precum și de benzi desenate, romane de aventuri și filme fantastice. Cu „Gaua”, Urkijo reia această formulă, dar o îmbogățește cu o teză socială explicită: societăți patriarhale, violență de gen și sororitate, explorate într-un cadru din secolul XVII.

Deși abordarea temei este lăudabilă, subtilitatea lipsește în „Gaua”. Personajele sunt adesea unidimensionale, cu o distincție clară între „buni” și „răi”, tipică filmelor de fantezie convenționale. Perspectiva asupra femeilor arse pe rug ca vrăjitoare, în timpul Inchiziției, s-a schimbat atât de mult încât, mai degrabă decât o simplă revendicare, era necesară o reflecție profundă asupra forțelor care le-au condus la moarte.

Cei doi antagoniști din „Gaua” – un soț abuziv cu maniere din secolul XXI și un preot lasciv – sunt portretizați într-un mod simplist, ceea ce nu servește bine filmului. Este de apreciat că Urkijo a creat o odă adusă identității feminine din secolul XVII, într-un vârtej de sabaturi, pasiuni, torturi și evadări, însă unele dintre atitudinile intime ale personajelor par transplantate din contemporaneitate.

Urkijo își menține însă talentul de a crea imagini vizuale puternice, centrate pe noapte, misterul pădurilor și superstiție. Cinematografia sa este inegalabilă în peisajul local. Într-adevăr, cu anumite rezerve privind imagistica, cele mai apropiate referințe pentru „Gaua” și operele sale anterioare ar fi „Akelarre” (1987) de Pedro Olea și „El aliento del diablo” (1993), regizat de Paco Lucio. Acestea explorează epica medievală și ciocnirile de putere civilă, religioasă și socială cu un anumit simț fabulatoriu. Spre deosebire, „Las brujas de Zugarramurdi” (2013) a lui Álex de la Iglesia se încadra în genul comediei horror extravagante.

Păgânismul și homosexualitatea feminină, superstiția și religia, opresiunea și libertatea, mănăstirile și demonii se contopesc în „Gaua”, care își găsește cea mai bună cale de a ieși din densitatea discursivă a primei sale jumătăți printr-o a doua parte mult mai spectaculoasă și liberă în desfășurarea efectelor speciale. Atunci, Urkijo emoționează și amuză cu mitologia sa rurală și demonii săi bine documentați, fără atâtea auto-impuneri morale, iar jocul său narativ de păpuși rusești converge într-o structură circulară de fabule încrucișate.

Deși este necesară o brutalitate artistică, în acest caz, probabil că divertismentul, vivacitatea și atractivitatea vizuală a unei povești, aproape în întregime nocturne și filmate în limba bască, ar fi fost mai importante, chiar dacă filmul își găsește cu o oarecare întârziere tonul potrivit.

„Gaua” este regizat de Paul Urkijo Alijo, cu Yune Nogueiras, Erika Olaizola, Elena Irureta, Xabi López în distribuție. Este un film fantastic spaniol din 2025, cu o durată de 87 de minute.