Neuroștiința și cultura se intersectează într-unul dintre cele mai semnificative eseuri ale ultimelor decenii, scris de Iain McGilchrist. Acesta susține că diviziunea dintre cele două emisfere cerebrale, cu modelele lor distincte de percepție logică și creativă, a influențat profund civilizația occidentală, de la Grecia antică până în prezent.

Autorul a dedicat decenii de studiu problemei fundamentale a modului în care gândim. Rezultatul este o lucrare remarcabilă și esențială, argumentând, cu o bază științifică vastă, că cele două emisfere pot fi înțelese ca având funcții preponderent logice (stânga, orientată spre detalii) și creative (dreapta, orientată spre întreg).

Aceste moduri de percepție nu se exclud reciproc, ci prioritizează anumite capacități. McGilchrist subliniază că, deși ambele emisfere sunt implicate în toate acțiunile noastre, ele o fac în moduri diferite. Un exemplu elocvent este cel al încercării de a înfige un mazăre cu furculița: emisfera stângă se concentrează pe acțiunea specifică de a selecta mazărea, în timp ce cea dreaptă monitorizează mediul înconjurător și consecințele acțiunilor noastre. Aceste diferențe se aplică atât la nivel individual, cât și colectiv.

O societate care privilegiază exclusiv emisfera stângă riscă să renunțe la empatie, să neglijeze mediul și să devină indiferentă la consecințele acțiunilor egoiste, concentrate pe momentul prezent. Dimpotrivă, o societate echilibrată, care integrează ambele perspective, va căuta strategii care să beneficieze întregul grup în mod echitabil. "Cea mai fundamentală diferență între emisfere," afirmă McGilchrist, "rezidă în atenția pe care o acordă lumii."

Cartea, structurată în peste o mie de pagini, se împarte, metaforic, precum creierul, în două secțiuni. Prima parte explorează cele mai recente cercetări științifice despre natura creierului și mecanismele neurologice ale gândirii, aplicate și artelor creative. A doua parte analizează rolul celor două emisfere în cultura occidentală.

McGilchrist nu este optimist în privința direcției actuale. El sugerează că, în trecut, tendințele egoiste ale emisferei stângi erau compensate de legătura cu natura, artele și religia. În prezent, acestea au fost subminate, iar lumea este "din ce în ce mai mecanicistă, fragmentată și lipsită de context, marcată de un optimism nejustificat amestecat cu paranoia și un sentiment de gol." Concluzia sa pledează pentru un echilibru, evidențiind că "știința, asemenea artelor sale surori, este fiica ambelor emisfere."

Titlul cărții, "Maestrul și Emisarul Său", face aluzie la o fabulă despre un maestru înțelept și un emisar ambițios care îi uzurpă puterea, transformând prosperitatea în tiranie. Această metaforă sugerează o parabolă a modului în care o anumită funcție cerebrală, odată un servitor util, poate ajunge să domine și să distrugă echilibrul.