În câteva cuvinte
Antonio Fernández, renumit cantaor de flamenco Fosforito, s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani în Malaga, lăsând în urmă o carieră excepțională și o moștenire culturală imensă. Cunoscut pentru versatilitatea și inovația sa, el a fost deținătorul celei de-a V-a Chei de Aur a Cante-ului, marcând profund istoria artei flamenco.
Lumea flamenco-ului deplânge pierderea unei dintre ultimele sale figuri istorice. Antonio Fernández, cunoscut sub numele de scenă Fosforito, a decedat în zorii acestei dimineți la Spitalul Regional din Malaga, la vârsta de 93 de ani, în urma complicațiilor survenite după o intervenție cardiacă.
Născut în Puente Genil, Córdoba, în 1932, Fosforito a fost un nume de referință în arta flamenco. Cariera sa impecabilă a început la mijlocul secolului XX, marcată de o serie de realizări semnificative. La doar 23 de ani, în 1956, a făcut istorie la prima ediție a Concursului Național de Artă Flamenco (CNAF) din Córdoba, câștigând toate premiile – un fapt fără precedent. Această performanță a demonstrat versatilitatea sa remarcabilă și stăpânirea enciclopedică a tuturor stilurilor flamenco.
După această consacrare timpurie, Fosforito și-a perfecționat arta cântând și pentru dans, efectuând turnee în întreaga lume cu Companii precum cea a Manuelei Vargas. A colaborat cu artiști importanți, inclusiv Pepe Pinto, în anii '60, și a călătorit prin America alături de chitariști renumiți. A fost o figură esențială la festivalurile de flamenco din anii '70, care au atins apogeul în acea decadă. Discografia sa este impresionantă, numărând peste patruzeci de albume, iar înregistrările sale antologice cu Paco de Lucía sunt considerate istorice.
Fosforito și-a clădit stilul pe o tradiție profundă, pe care a respectat-o, dar căreia i-a adăugat o personalitate puternică, reușind să o reînnoiască fără a-i pierde esența originală. A atins un echilibru dificil între fidelitatea față de rădăcini și evoluția stilului. A fost, de asemenea, un inovator prin salvarea unor stiluri și variante aproape uitate, precum Zángano de Puente Genil.
De-a lungul carierei sale, a primit cele mai prestigioase distincții, unele depășind sfera strict flamenco: Premiile Ondas (1998) și recunoașterea moștenirii sale de către Institutul Cervantes. Mai presus de toate, a fost deținătorul celei de-a V-a, și până în prezent ultima, Chei de Aur a Cante-ului. A fost numit Fiu Predilect al orașului său natal și Fiu Adoptiv al Córdobei și Malagăi, și a primit Medalia Andaluziei în 2006 și Medalia pentru Merit în Arte Frumoase în 2007.
