Articolul de opinie subliniază o contradicție profundă în discursul despre integrarea imigranților. Deși se vorbește mult despre necesitatea adaptării la "cultura noastră", în realitate, mulți dintre cei care folosesc acest termen par să dorească exact contrariul: menținerea segregării. Se ridică întrebări esențiale: este acceptabil ca membrii comunităților de imigranți să împartă aceleași spații, școli și locuri de muncă cu populația majoritară? Sau, sub masca integrării, se ascunde de fapt dorința ca "celălalt" să rămână într-o poziție separată, amintind permanent de diferențele sale?

Dorința reală a multor imigranți este de a se integra pe deplin, de a beneficia de aceleași drepturi ca toți cetățenii și de a locui în comunități diverse, nu în ghetouri izolate. Integrarea înseamnă participare activă la democrație, în care politicienii țin cont de vocile tuturor, fără a trata anumite grupuri ca pe niște observatori pasivi într-un acvariu.

Se depun eforturi considerabile pentru a depăși barierele impuse de sistem, fie ele de rasă, gen sau clasă. Educația este văzută ca un instrument vital pentru a evada din aceste roluri predefinite și a se alătura unei societăți mai largi și incluzive. Mișcări istorice, precum cea pentru drepturile civile din SUA, au luptat împotriva segregării legale și au susținut integrarea. În contextul actual, este ironic că unii dintre cei care se declară apărători ai drepturilor imigranților consideră integrarea o idee de dreapta. Dimpotrivă, se argumentează că separarea și izolarea sunt cele care servesc interesele anumitor curente politice, împiedicând imigranții să devină cetățeni cu drepturi depline în centrul societății.