Procesul în Curtea Supremă împotriva procurorului general al Spaniei, Álvaro García Ortiz, sub acuzația de presupusă divulgare de secrete, a ajuns la o concluzie, un an și jumătate după evenimentele care au generat un caz cu un impact major asupra politicii spaniole recente. Prin acest proces oral, cetățenii au avut ocazia să vadă cazul expus de protagoniștii săi din toate punctele de vedere. García Ortiz este acuzat că a scurs către Cadena SER e-mailul în care avocatul omului de afaceri Alberto González Amador — partenerul președintei din Madrid, Isabel Díaz Ayuso — oferea Parchetului un posibil acord în schimbul admiterii a două infracțiuni fiscale. Sesiunile, în care nu a apărut nicio probă incriminatorie a scurgerii, au confirmat fragilitatea presupuselor indicii.

Ancheta inițială condusă de magistratul Ángel Hurtado nu a reușit să aducă date relevante, ci s-a concentrat pe audierea protagoniștilor. Miguel Ángel Rodríguez, șeful de cabinet al lui Ayuso, a recunoscut că a inventat teoria conform căreia ar exista interferențe politice împotriva partenerului șefei sale. González Amador și-a exprimat iritarea de a deveni o persoană publică. Mai mulți jurnaliști au confirmat că știau despre e-mail cu ore sau chiar zile înainte ca procurorul general să-l aibă în posesia sa și au negat că acesta ar fi fost sursa informației. Procurorul general a negat și el acuzațiile. Au fost expuse dispute personale aprige în cadrul ministerului public. Garda Civilă a recunoscut că raportul care indica responsabilitatea lui García Ortiz este o deducție bazată pe indicii și pe coincidența temporală dintre anumite informații aflate în posesia Procuraturii Generale a Statului și publicarea lor în mass-media. Acuzația interpretează ștergerea mesajelor procurorului ca un indiciu de vinovăție, iar apărarea, ca o măsură legitimă de securitate. Însă, ca orice cetățean, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție. Prin urmare, ar fi dificil de explicat o condamnare bazată pe un ansamblu de indicii care, supuse interpretării, nu depășesc pragul îndoielii rezonabile.

Bazat pe o instrucție inconsistentă și cu un procuror general al Statului așezat pe banca acuzaților fără a demisiona din funcție — așa cum ar fi indicat salvgardarea instituției pe care o conduce — acest caz a adus multă atingere imaginii justiției spaniole. Este de așteptat ca în deliberare să primeze temperanța în Curtea Supremă și ca magistrații să aplice în munca lor o maximă asepsie. Un element care, fiind evident, ar fi inutil de reamintit dacă nu ar fi zgomotul politic și mediatic feroce care însoțește acest proces.

Este timpul ca justiția să se îndepărteze de strigăte și să disece cu obiectivitate ceea ce a fost văzut și auzit. Hotărârea care va rezulta din procesul încheiat ieri este, mai presus de toate, o oportunitate. O hotărâre solidă, care ar trebui să fie susținută în unanimitate de cei șapte magistrați ai Secției a Doua a Curții Supreme, trebuie să fie un exemplu al celei mai bune tehnici juridice și să respecte atât prezumția de nevinovăție, cât și îndoiala rezonabilă, chei ale sistemelor penale democratice. Și trebuie să servească la restabilirea încrederii în justiție, al cărei credit a fost pătat de acest caz de luni de zile.