Acum patruzeci de ani, în noiembrie 1985, Columbia a fost lovită de una dintre cele mai devastatoare catastrofe naturale din istoria sa – erupția vulcanului Nevado del Ruiz. Această tragedie, care a curmat viețile a aproximativ 25.000 de oameni și a îngropat complet orașul Armero, a redefinit modul în care țara abordează studiul și monitorizarea activității vulcanice.

Înainte de dezastru, Nevado del Ruiz era considerat un „leu adormit”, o destinație turistică idilică, cu ultimele erupții înregistrate în secolul al XVI-lea și al XIX-lea. Totuși, un cutremur în decembrie 1984 a marcat începutul unei serii de semne de alarmă: modificări de culoare a zăpezii, gaze gălbuie și zgomote puternice din vârf. Geologi precum Gloria Cortés, care și-a pierdut o prietenă apropiată în Armero, și-au reorientat profund cercetările către vulcanologie, conștientizând urgența prevenirii unor astfel de calamități.

În ciuda limitărilor semnificative ale vremii – cum ar fi lipsa sistemelor de telemetrie pentru transmiterea în timp real a datelor de la senzori – oamenii de știință au depus eforturi considerabile pentru monitorizare. Au fost instalate primele seismografe, iar după o erupție minoră în septembrie 1985, care a acoperit Manizales cu cenușă, a fost publicată o hartă de risc ce includea Armero.

Problema principală nu a fost de natură științifică, ci socială. Nu a existat suficient timp pentru a convinge comunitățile din zona Armero de amenințarea reală și de necesitatea evacuării. Mulți rezidenți au refuzat să creadă în pericol, argumentând că astfel de evenimente nu s-au întâmplat în timpul vieții lor, ignorând istoria milenară a activității vulcanice.

Erupția din seara zilei de 13 noiembrie 1985 a generat lahare catastrofale – torenți de noroi vulcanic și apă care au coborât cu o viteză extraordinară spre Armero. Singurul avertisment a venit de la un jurnalist radio, dar a fost difuzat prea târziu. Peste 22.000 din cei 30.000 de locuitori ai orașului au fost îngropați sub noroi, iar alți 3.000 au pierit în departamentul vecin Caldas. Locuitorii din Armero nu au știut niciodată că un sfert de oră ar fi fost suficient pentru a se refugia pe dealuri și a se salva.

În urma tragediei, Columbia a început să ia în serios riscurile vulcanice. Astăzi, țara are 25 de vulcani activi, care sunt monitorizați riguros. Observatorul din Manizales, unde activează geologi precum Gloria Cortés, este acum echipat cu 75 de senzori care măsoară nu doar activitatea seismică, ci și gaze, semnale magnetice și deformările pantelor. Au fost înființate noi observatoare în Pasto și Popayán, iar peste o sută de specialiști studiază istoria formațiunilor vulcanice și educă comunitățile.

Eforturile de conștientizare au produs rezultate pozitive. Un exemplu notabil este evacuarea a 200.000 de persoane din Filipine înainte de erupția vulcanului Pinatubo din 1991, unde înregistrările video ale tragediei de la Armero au jucat un rol crucial în convingerea populației. Columbia a înregistrat, de asemenea, evacuări de succes, cum ar fi cazul vulcanului Nevado del Huila între 2007 și 2008, unde comunitatea indigenă a avut un rol esențial.

Cu toate acestea, există și provocări: atenția publică este adesea distrasă de fenomene naturale mai frecvente, cum ar fi inundațiile și alunecările de teren; finanțarea observatoarelor rămâne o problemă constantă; și persistența așezărilor neautorizate în zonele de risc. Cu toate acestea, amintirea tragediei de la Armero rămâne vie în conștiința columbienilor, servind drept o reamintire constantă a importanței pregătirii pentru catastrofele naturale.