La 40 de ani de la devastatoarea tragedie din Armero, Columbia, memoria victimelor și durerea familiilor care încă își caută copiii dispăruți rămân vii. Pe 13 noiembrie 1985, erupția vulcanului Nevado del Ruiz a declanșat o avalanșă masivă de noroi și resturi, ștergând de pe hartă orașul Armero și luând viețile a aproximativ 25.000 de persoane. Această catastrofă naturală, considerată cea mai gravă din istoria Columbiei, a lăsat în urmă nu doar distrugere fizică, ci și o rană profundă legată de soarta a sute de copii care au dispărut în haosul de după eveniment.

Unul dintre cele mai mari dureri este legată de cei 583 de copii de Armero, mulți dintre ei fiind adoptați ulterior, adesea în mod iregular, în Columbia și în alte țări precum Spania, Olanda, Franța sau Danemarca. Căutarea acestor copii și cererea de justiție au marcat începutul comemorărilor pentru cea de-a 40-a aniversare a tragediei.

Fundația Armando Armero, înființată în 2012, joacă un rol crucial în această căutare. Liderul fundației, Francisco González, care a pierdut mai mulți membri ai familiei în dezastru, afirmă că au identificat aproximativ 150 de cazuri emblematice de copii care au supraviețuit avalanșei, dar al căror destin rămâne necunoscut. Fundația deține o bază de date cu ADN-ul a 583 de minori raportați ca dispăruți, provenind din peste 400 de familii, și a facilitat deja patru reîntâlniri prin testare ADN.

Tragedia Armero a lovit Columbia într-un moment de mare turbulență, la doar o săptămână după asaltul M-19 asupra Palatului de Justiție din Bogotá, ceea ce a adâncit și mai mult criza națională. Erupția Nevado del Ruiz a început în seara zilei de 13 noiembrie, iar căldura craterului a topit gheața, generând un lahar puternic care a coborât pe râurile Lagunilla și Gualí. Orașul Armero a fost înghițit de noroi în jurul orei 23:00, o catastrofă amplificată de avertismentele ignorate și comunicarea confuză.

O imagine iconică a tragediei a fost cea a Omaira Sánchez, o fetiță de 13 ani, care a rămas prinsă în noroi aproape trei zile sub privirile camerelor de televiziune înainte de a muri. Locul agoniei sale a devenit un loc de pelerinaj, plin de omagii.

Recent, Institutul Columbian pentru Bunăstarea Familiei (ICBF), condus de Astrid Cáceres, a recunoscut deficiențele instituției în gestionarea cazurilor copiilor dispăruți și a semnat un acord de colaborare cu Fundația Armando Armero pentru a intensifica căutările și a deschide o investigație. Cáceres a subliniat că nu toți copiii supraviețuitori au ajuns în custodia ICBF, mulți fiind plasați în familii adoptive prin apeluri publice la acea vreme, ceea ce a complicat ulterior procesul de reunificare.

Maria Gladys Primo, o supraviețuitoare care și-a pierdut cei doi copii, Nubia Isabel și Jesús Manuel, în avalanșă, continuă să caute adevărul. Ea a văzut un video din 2012 care confirma supraviețuirea fiului său, dar nu i-a mai revăzut niciodată. Povestea ei este una dintre multele care subliniază rănile încă deschise ale Armero, iar comemorările recente, cu bărci din lemn lansate pe râul Gualí purtând chipurile copiilor dispăruți, sunt o mărturie a dorinței de memorie și justiție.