„Jurnalul menopauzei”, scris de traducătoarea și poeta argentiniană Laura Wittner, este mult mai mult decât o carte despre menopauză. Este o meditație profundă asupra condiției umane – despre a fi viu, trist și bucuros, despre a pierde și a regăsi entuziasmul. Lucrarea explorează transformarea corpului, descriind-o ca pe o experiență de a fi „răpit” de un corp străin.

Wittner abordează subiectul cu un realism brut, refuzând să se plângă sau să cadă în romantism. Ea consemnează și ia notițe, adoptând o perspectivă hiperrealistă. Autoarea nu pretinde să fie luminoasă, ci lucrează pentru un sine fericit, atât cel din trecut, cât și cel prezent, chiar dacă prezentul este un „rollercoaster” de emoții: două zile proaste, una bună, patru cumplite.

Cartea descrie durerea, lipsa de chef, plânsul fără motiv, dar și munca, plimbările și capacitatea de a râde de sine. Nu oferă soluții, speranță sau disperare. Nu este un pamflet, ci jurnalul unei „căderi” – nu într-o înfrângere, ci într-un sistem nou, incomod și misterios. Este narat fără automulțumire sau concluzii, cu o inteligență sclipitoare care, fără să șovăie, recunoaște: „Nu știu ce se întâmplă”.

Această operă ne amintește de importanța de a ne aminti unde zace magma care ne alimentează și cum să o recuperăm, fie că avem 20, 40 sau 75 de ani, în momentele de cumpănă și dezechilibru.