Campania electorală a lui Zohran Mamdani este deja analizată de stânga europeană ca un nou model de leadership progresist în Occident. Mamdani a citat atât legendarul lider sindicalist și socialist american Eugene Debs, cât și istoricul om de stat indian Jawaharlal Nehru, evocând sfârșitul unei ere și zorii unei noi. Cu o gestionare invidiabilă a rețelelor sociale și un instinct estetic ascuțit, în doar un an, Mamdani și echipa sa, sprijiniți de 87.000 de voluntari, au reușit să creeze imaginea unui candidat pragmatic și, în același timp, idealist. El a trecut cu agilitate de la kurta la costum și cravată, concentrându-se însă pe o cauză concretă care transcende apartenențele culturale și religioase: lupta împotriva creșterii costului vieții.

Viitorul primar al New York-ului a știut să îmbine afinitatea sa cu imigranții și sectoarele populare ale orașului cu imaginea unui om educat și cu experiență, care cunoaște și își asumă rigoarea instituțională, fără a prioritiza contestarea codurilor acesteia. El a interacționat direct cu oamenii pe străzi, folosind uneori fraze în arabă, hindi sau spaniolă. Campania sa a utilizat afișe cu culori și tipografii care evocă taxiurile și MetroCard-urile orașului, dar și stilul vintage al semnelor din multe țări ale Sudului Global, din cartierele migrante din New York sau din vechile postere de la Bollywood. De la Bollywood a fost și cântecul („Fă zgomot”) care a încheiat discursul său de victorie. Astfel, Mamdani a reușit să se conecteze cu „cei uitați de politica orașului nostru (...) proprietarii de magazine yemenite, bunicile mexicane, taximetriștii senegalezi, asistentele medicale uzbece, bucătarii din Trinidad și „aunties” etiopiene”.

Pe măsură ce campania avansa și Mamdani creștea în sondaje, originile sale, în special identitatea sa musulmană, au devenit ținta atacurilor islamofobe din partea adversarilor săi, inclusiv a fostului candidat democrat Andrew Cuomo. Cu toate acestea, Mamdani, care a condamnat fără echivoc genocidul palestinian, a fost excepțional de echilibrat în discursul său de victorie. El a cerut „să nu se ezite în lupta împotriva flagelului antisemitismului”, în timp ce a revendicat „un oraș în care islamofobia nu va mai putea fi folosită pentru a câștiga alegeri”.

El explică faptul că, pe fondul exploziei de islamofobie care a urmat atacurilor din 11 septembrie, generațiile de tineri musulmani „au construit instituții politice locale și au mizat pe un tip diferit de politică” care îmbrățișează identitatea fără a cădea în superficialitate. „Această mișcare a crescut, în liniște, dar ferm, de ani de zile” și, conchide, „Mamdani este acum cea mai bună și mai reușită expresie a sa”. În ciuda unei imagini răspândite a comunității musulmane ca fiind tradițională, chiar retrogradă, cifrele arată o identificare clară a membrilor săi cu partidele progresiste, nu doar în New York. Bayoumi compară fenomenul cu situația comunității evreiești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Victime ale unui antisemitism în creștere în Europa și America, mulți evrei s-au alăturat la acea vreme mișcării muncitorești internaționaliste, singura care îi apăra.

Sunt necesare mai multe leadership-uri de tip „punte” sau hibride, cum este cel al lui Mamdani, reticente să își digere trecutul colonial. Leadership-uri care cunosc realitățile metise ale comunităților de migranți și provocările impuse de conjugarea fidelității față de tradițiile și limbile proprii cu aspirația de a fi un membru deplin al societății gazdă. Leadership-uri care conectează Nordul cu Sudul Global și care vorbesc un limbaj direct, inteligibil pentru toți, și, în același timp, ancorat în concepte analitice solide. Leadership-uri occidentale care pot influența relațiile cu guvernele Sudului Global din perspectiva familiarității și înțelegerii. Merită menționat ecoul considerabil pe care presa indiană l-a dat citatului lui Nehru menționat mai sus.

Mamdani este poate starul momentului, dar merită să ne amintim de alți lideri de origine imigrantă sau cu rădăcini în afara Occidentului care l-au precedat. Mă gândesc la primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, de ascendență musulmană pakistaneză; la congresista americană și democrat-socialistă Alexandria Ocasio-Cortez, de origine portoricană – care, de altfel, a spus despre Mamdani că este „un lider generațional” – sau la fosta ministră de justiție socialistă franceză, Christiane Taubira, de origine guianeză. Pe de altă parte, unii lideri politici conservatori, precum fostul prim-ministru britanic de origine indiană Rishi Sunak, sau fosta guvernatoare a Carolinei de Sud Nikki Haley, de ascendență sikh, au ales să minimizeze sau să-și șteargă aceste origini pentru a se conforma așteptărilor bazelor lor. În schimb, în câmpul progresist, viitorul implică stimularea transformărilor materiale concrete pentru majoritate, fără a ignora greutatea istorică a originilor etnice și a apartenențelor culturale în distribuția puterii și a bogăției. Acesta este ceea ce Mamdani pare să fi înțeles atât de bine.