Într-o epocă definită de un amestec vibrant de muzică, cărți, podcasturi și conținut digital, două întrebări esențiale par să definească identitatea feminină contemporană: dorința de misticism și reticența față de relațiile de cuplu. O tendință socială indică un „da” hotărât la ambele. Se observă o aspirație către o experiență mistică autentică și, în același timp, o anumită jenă sau rușine legată de a fi într-o relație.

Misticismul, derivat din mister, reprezintă o conexiune directă cu esența vieții, nefiltrată de dogme sau credințe. O persoană mistică este cea care percepe brusc o realitate ascunsă sub suprafața lucrurilor. Această căutare a unei legături directe cu absolutul este din ce în ce mai prezentă, indiferent de convingerile religioase.

Este important de subliniat că adevăratul misticism se distanțează de convenții și norme. Misticul este un spirit liber, un element "punk" în orice structură, similar cu modul în care Sfânta Tereza de Ávila a activat în Biserică sau Rosalía în industria muzicală. Această revelație nu se limitează la divinitate; o mare parte a feminismului contemporan include componente mistice, demascând o realitate heteropatriarhală ce pătrunde toate aspectele vieții: social, afectiv, psihologic, chiar și dorința carnală. Este o realitate transcendentă pe care unii o percep intuitiv, în timp ce alții nu o vor înțelege niciodată, indiferent de explicații.

Misticismul nu caută să convingă sau să se conformeze. Așa cum muzica artistei Rosalía vorbește de la sine, revelația vine prin experiență directă. Dacă o persoană a conștientizat că anumite tipuri de relații, de producție, de creștere a copiilor sau de educație nu mai sunt viabile – o realizare care a pătruns adânc, nu doar o informație citită sau auzită – atunci ea este pe calea misticismului. Și, în special, femeile par să fie mai predispuse la astfel de revelații.

De ce apare această jenă subită față de a avea un partener? Nu este vorba de dificultatea de a găsi o relație, ci de conștientizarea că o astfel de uniune ar putea fi, de fapt, dăunătoare. Este ca și cum ai fi într-o cursă pe care nu mai vrei să o termini, pentru că ți-ai pierdut încrederea în scopul ei. Această jenă nu provine de la partener în sine, ci din realizarea că te afli pe un drum greșit. Nu trebuie să fii o mistică pentru a simți această jenă; muzica a fost întotdeauna în noi, iar acum, că Rosalía a amplificat-o, nu ne rămâne decât să dansăm.