Deși uraganul „Melissa” a lovit Cuba, autorul argumentează că adevărata „furtună” a sărăciei și a problemelor sistemice persistă pe insulă de mult timp. Articolul subliniază modul în care dezastrele naturale doar scot la iveală adâncimea unei deteriorări deja existente.

În centrul narațiunii se află povestea lui Minguito, un bărbat din Santiago de Cuba, care a devenit cunoscut după o fotografie în care își salvează televizorul dintr-o casă inundată, după trecerea uraganului. Pentru Minguito, a cărui casă a fost distrusă și ale cărui economii de o viață s-au dus pe acel televizor, aparatul electronic simboliza „viața”. Chiar dacă televizorul nu a supraviețuit furtunii, Minguito a refuzat să-l arunce, dorind să-l păstreze ca amintire.

Autorul își împărtășește amintirile personale despre cicloni în Cuba, accentuând că uraganele lovesc întotdeauna cel mai puternic pe cei care au deja foarte puțin. Dezastrele naturale nu doar distrug case și bunuri, ci și agravează sărăcia cronică, ceea ce face recuperarea aproape imposibilă pentru majoritatea populației.

În ciuda retoricii oficiale a autorităților cubaneze, care prezintă lupta împotriva dezastrelor ca pe o demonstrație a „forței morale a poporului”, locuitorii insulei sunt epuizați. Ajutorul internațional, inclusiv proviziile de hrană, îmbrăcăminte și medicamente de la ONU și alte țări, este privit cu scepticism din cauza temerilor că fondurile ar putea fi deturnate de guvern, așa cum s-a întâmplat adesea în trecut.

În concluzie, autorul ajunge la concluzia că adevărata consecință a uraganului nu constă în distrugerile imediate, ci în adâncirea sărăciei deja existente. Țara nu a „colapsat” pur și simplu din cauza unei furtuni, ci se află de mult timp sub presiunea „uraganului” problemelor sistemice și a unei guvernări ineficiente.