Victoria lui Zohran Mamdani la alegerile pentru primăria New York-ului demonstrează că socialismul democratic poate învinge populismul de dreapta. Această reușită subliniază o nouă strategie pentru stânga americană: atragerea votanților deziluzionați și ignorați de "establishment", în detrimentul luptei pentru centrul politic.

Mișcările de emancipare din întreaga lume au salutat victoria lui Mamdani, confirmând că populismul de dreapta nu deține monopolul capacității de a mobiliza mulțimi și de a atrage noi alegători. Socialiștii democrați pot, de asemenea, să genereze un astfel de entuziasm.

Totuși, succesul lui Mamdani va fi întâmpinat cu tentative de sabotaj economic și financiar. Aparatul politic american, indiferent de afiliația republicană sau democrată, are un interes fundamental în a-i vedea guvernarea eșuând. Chiar și foști președinți au criticat ideile sale, sugerând că populismul trumpist și ortodoxia democrată pot converge pentru a-l discredita. Eforturile de a-l prezenta pe Mamdani ca pe un eșec ar putea include chiar și declarații de "urgență" pentru a justifica intervenții.

Acest context impune stângii nu doar acțiune, ci și o reflecție profundă. Statele Unite se transformă dintr-un sistem bipartizan într-unul cu republicani și democrați ortodocși, populiști de dreapta alternativă și socialiști democrați. Se profilează noi coaliții, depășind vechile clivaje partizane. În 2020, au existat deja semne ale unor posibile alianțe neconvenționale.

Spre deosebire de populismul lui Trump, care a reușit să obțină hegemonia în aparatul republican, aripa socialist-democratică din Partidul Democrat se confruntă cu o rezistență puternică. Adevărata bătălie politică din SUA se dă acum între establishmentul democrat și aripa lui Bernie Sanders. Astfel, cel mai mare pericol pentru Mamdani nu este un fost președinte, ci vechea gardă democrată.

Există două antagonisme: unul între populismul de dreapta și establishmentul liberal, și altul între aripa Sanders și restul forțelor politice. Încercările de a judeca anumite figuri politice au fost eforturi disperate ale puterii stabilite de a-și recâștiga credibilitatea, dar au expus, de fapt, deficiențele clasei dominante. Victoria lui Mamdani se datorează faptului că a acționat pentru stânga similar cu modul în care populismul de dreapta a acționat pentru dreapta, articulându-și poziția radicală fără a se teme să piardă centriștii.

Forțele politice americane nu sunt egale. Partidele tradiționale sunt dominate de inerție și lipsite de o viziune clară. În schimb, mișcările populiste de dreapta și socialiștii democrați reprezintă mișcări politice autentice, sugerând că alegerile semnificative se vor da între acestea.

Se impune întrebarea dacă socialiștii democrați ar trebui să se separe oficial de Partidul Democrat. O abordare pragmatică ar sugera concentrarea pe obiectivele esențiale și adoptarea oricăror mijloace promițătoare, inclusiv mobilizarea populară sau chiar metode mai radicale, dacă circumstanțele o cer.

Un exemplu recent este tentativa de a crea un nou partid. În schimb, o figură de dreapta a reușit să capteze o parte semnificativă a electoratului tânăr și laburist. Incertitudinea persistă, iar un partid de stânga trebuie să navigheze disputele interne.

O alegere semnificativă în Marea Britanie s-ar da între noua dreaptă și noua stângă, lăsând Partidul Laburist inert la margine. Deși o confruntare directă ar putea favoriza dreapta, controlul obținut de anumiți lideri de stânga asupra unor partide mari a demonstrat că establishmentul poate fi zdruncinat.

În cele din urmă, strategia optimă nu are răspunsuri predefinite. Uneori este necesar să se încerce capturarea unui partid dominant; alteori, o sciziune. Rămânerea lui Mamdani în Partidul Democrat a fost o decizie înțeleaptă, permițându-i să se consolideze. Confrontându-se singur cu celelalte forțe politice, ar fi eșuat.

După victorie, Mamdani trebuie să preia controlul asupra Partidului Democrat din statul New York și să stabilească legături cu socialiștii democrați din întreaga țară și să atragă subtil votanții deziluzionați, chiar și pe cei care l-au susținut anterior pe fostul președinte. Viitorul proiectului lui Mamdani depinde de atragerea acestor alegători, nu de câștigarea centrului inert. Doar un radical de stânga poate câștiga încrederea muncitorilor care au votat cu populismul de dreapta, o încredere justificată de neîncrederea lor în establishment.