Noaptea lungă a luat sfârșit. În noiembrie 1975, Spania a asistat la funeraliile dictatorului Francisco Franco, un eveniment care a adunat sute de mii de oameni pe străzi și la Palatul de Oriente, unde a fost depus corpul neînsuflețit. Gonzalo Urrestarazu, ultimul spaniol care a trecut pe lângă sicriu, a fost martorul unui moment istoric. Mii de oameni, unii așteptând chiar și 14 ore, au defilat în fața rămășițelor lui Franco. Evenimentul a fost marcat de incidentele tragice ale unor susținători care au decedat din cauza emoțiilor sau a efortului.

Mulțimile s-au adunat în Plaza de Oriente, un loc simbolic pentru regimul franchist, unde dictatorul își ținea discursurile memorabile. Această piață a fost martora adunărilor masive care i-au susținut politica de-a lungul anilor. La ceremonie au participat și oficialități internaționale, printre care Augusto Pinochet, Prințul Rainier de Monaco și Nelson Rockefeller, alături de membrii noii familii regale spaniole, Regele Juan Carlos I și Carmen Polo, văduva lui Franco.

Slujba religioasă a fost oficiată de arhiepiscopul de Toledo, care a lăudat „Părintele Patriei” și moștenirea sa. După încheierea ceremoniei, mulțimea a intonat „Cara al sol”, imnul Falangei, agitând batiste albe. Sicriul a fost transportat într-o procesiune de 60 de kilometri către Valea Celor Căzuți (Valle de los Caídos), un mausoleu monumental construit sub regimul său.

Pe drum, mii de oameni au flancat străzile, mulți cu brațele ridicate în salut fascist. Procesiunea a trecut pe sub Arcul Victoriei, simbol al victoriei franchiste în Războiul Civil. La Valea Celor Căzuți, mulțimea, estimată la zeci de mii, a așteptat sosirea sicriului. Aici, Franco a fost înmormântat lângă José Antonio Primo de Rivera, fondatorul Falangei. Regele Juan Carlos a participat la momentul final al înhumării, vizibil emoționat. La exterior, 21 de salve de tun au marcat evenimentul, iar mulțimea a continuat să intoneze imnuri falangiste, marcând sfârșitul unei ere și un moment de cotitură în istoria Spaniei.