Politica Statelor Unite, marcată de reduceri de fonduri și incertitudini, a creat o oportunitate semnificativă pentru Europa de a atrage cercetători de elită. O proporție considerabilă a experților științifici din SUA sunt de origine străină, iar excelența universităților europene și centrelor de cercetare le poate oferi o alternativă atractivă.

Uniunea Europeană a recunoscut acest potențial, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele francez, Emmanuel Macron, pledând pentru poziționarea științei și tehnologiei în centrul economiei europene. Această strategie include atragerea talentului global și transformarea universităților în piloni sociali, inițiative susținute de anunțurile Consiliului European pentru Cercetare.

Spania, cu centre de cercetare de reputație internațională în anumite domenii, are potențialul de a deveni un magnet pentru talente. Cu toate acestea, pentru a fructifica această oportunitate și a impulsiona cercetarea de frontieră, sunt necesare măsuri mai active. Programele existente, precum cel al Ministerului Științei, Inovării și Universităților, oferă salarii nete ce nu depășesc 100.000 de euro anual pentru un cercetător consolidat, o sumă considerabil mai mică decât veniturile lor actuale din SUA, chiar și după aplicarea unui regim fiscal special.

O propunere concretă vizează adoptarea unui model similar celui italian. Italia a implementat un regim fiscal preferențial temporar pentru profesorii și cercetătorii care își mută rezidența fiscală în țară. Conform Decretului-Lege numărul 78/2010 (articolul 44), aceștia plătesc impozit doar pe 10% din veniturile din muncă în anul transferului și în următorii cinci ani, cu posibilitatea de extindere până la 13 ani pentru contribuabilii cu copii minori. Această măsură, introdusă de un guvern de centru-dreapta și menținută de diverse administrații, subliniază un consens politic larg privind importanța atragerii talentului.

Implementarea unei reglementări similare în Spania ar spori semnificativ competitivitatea țării în atragerea cercetătorilor de top. Deși ar exista un cost fiscal inițial, perspectiva pe termen lung indică beneficii substanțiale. Cercetătorii și familiile lor ar contribui prin impozite indirecte și cotizații la asigurările sociale, iar după perioada inițială, ar trece la regimul fiscal general. Experiența instituțiilor precum ICREA demonstrează că acești cercetători pot contribui la finanțarea costurilor de angajare prin fonduri europene destinate cercetării. Această abordare este, de asemenea, în concordanță cu recomandările de a consolida regimul special spaniol pentru lucrătorii detașați, pentru a-l face mai competitiv, păstrând obiectivul atragerii de capital uman calificat.

Limitarea acestei norme la profesori și cercetători, similar modelului italian, ar genera un cost macroeconomic nesemnificativ, dar beneficii considerabile în promovarea cercetării și inovației. Echipele de cercetători de frontieră aduc o contribuție extraordinară nu doar ecosistemului științific, ci și economiei și societății. Prin urmare, utilizarea bonificațiilor fiscale pentru atragerea lor este justificată din perspectiva interesului general, având în vedere costul și riscul formării acestor specialiști de elită.