Discuțiile despre arme, război și securitate au devenit comune într-o Uniune Europeană care a fost construită ca un proiect de pace și care se confruntă astăzi cu un peisaj geopolitic în fierbere. În plină cursă pentru înzestrarea militară, președinta Comisiei Europene a stabilit anul 2030 ca țintă pentru ca Europa să-și finalizeze reînarmarea și să-și consolideze ca autonomă o apărare care astăzi depinde enorm de Statele Unite. „Europa trebuie să aibă o strategie solidă de apărare”, a subliniat marți conservatoarea germană la Copenhaga, unde a insistat că UE trebuie să dezvolte capacitățile necesare pentru o „descurajare credibilă”. „Era dividendului păcii s-a încheiat. Arhitectura de securitate pe care ne bazam nu mai poate fi considerată de la sine înțeleasă”, a avertizat ea.

Aproape în același timp cu noua alertă a lui Von der Leyen, Germania a aprobat o reformă constituțională istorică pentru a cheltui sute de miliarde de euro pentru apărare, infrastructură și mediu, dinamitându-și dogma deficitului zero. Un alt semn al vremurilor.

În acest context, cu amenințarea rusă și divorțul nedorit de Statele Unite după venirea lui Donald Trump, care amenință să retragă umbrela de securitate americană din Europa, Bruxelles-ul a inițiat o campanie pentru ca statele membre să-și mărească cheltuielile pentru apărare și va pune în funcțiune un nou și inedit fond de 150 de miliarde de euro în împrumuturi, care va fi alimentat din datoria comună. Cu acești bani, Bruxelles-ul speră să mobilizeze (prin intermediul bugetelor naționale) alte 650 de miliarde de euro, ceea ce ridică la 800 de miliarde de euro suma la care aspiră marele proiect european de reînarmare.

Cele 150 de miliarde de fonduri de împrumuturi vor putea fi folosite pentru proiecte paneuropene și achiziții comune de armament, dar numai de echipamente care sunt în proporție de 65% europene (calculate în funcție de valoarea materialelor de origine) și care nu au limitări de utilizare impuse de țări terțe. Adică, cei care îl cumpără să fie autonomi în a decide cum și unde sunt folosite aceste arme (și să nu depindă, de exemplu, de autorizația unei țări terțe, deoarece acolo se află producătorul care a furnizat o parte din material, așa cum se întâmplă uneori cu Statele Unite). Așa figurează în noua reglementare la care a avut acces Джерело новини și pe care Executivul comunitar o va prezenta miercuri ca parte a marelui său pachet de reînarmare și a unei strategii pe care a numit-o Readiness 2030 (Pregătiți [pentru] 2030).

Această cerință este concepută pentru a stimula industria europeană, dar și pentru a încerca să consolideze faptul că este autonomă și că ceea ce se cumpără cu bani europeni nu contribuie la fragmentarea unui sector deja foarte divizat, hipernaționalizat și cu restricții enorme. „Având în vedere deteriorarea rapidă și fără precedent a situației sale de securitate și amenințarea pe care o reprezintă pentru cetățenii și economia UE, Uniunea și statele sale membre trebuie să-și intensifice imediat și masiv eforturile pentru a investi în capacitatea lor industrială, asigurând astfel o apărare mai autonomă”, se arată în proiectul de regulament, pe care Bruxelles-ul l-a numit „Safe” (Sigur) și care încă poate suferi unele modificări până la aprobarea sa. Regulamentul deschide, de asemenea, ușa achiziționării de materiale din țări cu care se ajunge la acorduri bilaterale sau europene, dar acest lucru poate dura.

Bruxelles-ul a conceput acest fond de împrumuturi astfel încât să aibă condiții foarte flexibile pentru a încuraja statele membre să le solicite. Acestea vor putea fi solicitate până în 2027, iar capitalele vor avea la dispoziție 45 de ani pentru a le rambursa, potrivit documentului consultat de acest ziar.

Esența pachetului de 150 de miliarde, care pentru prima dată prevede utilizarea datoriei comune pentru achiziționarea de material militar, este ca aceasta să fie utilizată pentru achiziții comune între țări. Și mai ales în domenii prioritare, precum apărarea aeriană și antirachetă, sisteme de artilerie, rachete, muniții, drone, sisteme antidronă, securitate cibernetică, război electronic sau mobilitate militară. Această uniune pentru a cumpăra împreună și a avea mai mult avantaj pe piețe este, de asemenea, cheia strategiei europene de apărare. Există mai multe sisteme pentru a face acest lucru, de la faptul că un stat membru activează o ofertă de achiziție și altele se alătură (așa cum au făcut deja Danemarca sau Republica Cehă) sau că se utilizează instrumente comune care există deja.

Marți, Von der Leyen a subliniat unul dintre ele, Mecanismul European de Vânzări Militare. Programul European pentru Industria de Apărare prevedea deja pentru 2028 crearea unui adevărat catalog de produse europene și crearea de grupuri de pregătire industrială pentru a crește disponibilitatea și a accelera termenele de livrare a materialului de apărare. „Statele membre trebuie să poată avea încredere deplină în lanțurile de aprovizionare europene din domeniul apărării, în special în momente de nevoie urgentă. Și o piață europeană ar realiza acest lucru. Va fi un motor pentru prosperitatea și competitivitatea noastră industrială”, a declarat Von der Leyen într-un discurs în fața cadeților Academiei Militare Regale din Danemarca.

Fondul de 150 de miliarde pentru apărare se adaugă altor măsuri menite să ajute statele membre să-și sporească investițiile militare într-un moment în care și NATO dezbate un nou obiectiv de angajament de cheltuieli, care este în prezent de 2% din PIB-ul celor 32 de aliați ai săi (printre care Spania și alte 23 din cele 27 de state membre). Principala măsură este activarea așa-numitei „clauze de evadare”, care nu va penaliza țările pentru nerespectarea țintelor fiscale dacă acest lucru se întâmplă din cauza îndatorării cu cheltuielile lor de apărare.

Dar, în plus, Comisia Europeană a deschis dezbaterea cu privire la modul de relocare și utilizare a unei părți din fondurile structurale de coeziune pentru apărare. Aceste fonduri, care, împreună cu agricultura, reprezintă două treimi din bugetul european, pot fi deja utilizate pentru programe de infrastructură cu utilizări civile și militare, transporturi și elemente cu dublă utilizare (dar nu cu utilizare exclusiv militară). Acum, unele state membre, cum ar fi cele nordice și cele mai frugale, doresc să extindă și mai mult această umbrelă. Altele, precum Spania, acceptă să-și mărească cheltuielile militare, dar refuză să reducă din capitolele legate de statul bunăstării.