Necesitatea de a da formă realității a început odată cu primul Homo sapiens care a sculptat o secure de silex în peșteră, lovitură după lovitură. Aceasta este o muncă migăloasă, care necesită măiestrie, dar nu există alternativă: transformarea materiei prime într-o unealtă utilă pentru viață necesită fricțiune, disconfort, chiar și iritație atunci când lucrurile nu merg bine.

Milenii mai târziu, astăzi doar muncitorul din construcții suferă fricțiune. Dacă îi spune lui ChatGPT: „Construiește o casă”, nu se întâmplă nimic. Însă munca intelectuală a devenit „moale”, deoarece modelele lingvistice elimină efortul (fricțiunea) de a scrie. LinkedIn s-a umplut de postări scrise de ChatGPT, iar TikTok de videoclipuri realizate de Sora. Peste jumătate din conținutul în limba engleză existent pe internet este creat de inteligența artificială.

Acest tip de conținut are deja un nume specific: „slop” (murdărie digitală). Este o realitate fără formă, lipsită de semnificație, dar ușor de produs. Această „papă” intelectuală, la rândul său, devine hrană pentru modelele lingvistice, un cerc vicios al „murdăriei” care se auto-devorează și care, posibil, va duce la nebunia AI-ului.

Problema este că fricțiunea a străbătut adevărata muncă intelectuală încă de când Homo sapiens era în peșteră. Acolo unde se găsește pepita de aur a ideilor, balamalele scârțâie cu un zgomot insuportabil. Căutarea ei generează disconfort, la fel și găsirea ei: realitatea este dură ca silexul, iar gânditorul trebuie să aibă măiestrie pentru a modela lumea. Acesta este modul de a lucra cu ideile: lovitură după lovitură.

Cei care umplu rețeaua cu conținut au primit denumirea pompoasă de „creatori”, dar în realitate sunt noua clasă exploatată a capitalismului cognitiv. Modelele elimină fricțiunea pentru creator, care astfel devine mai productiv. Prin cantitate, reușesc să atragă atenția algoritmului, atât de dornic de dependențe. Oferi câteva idei lui ChatGPT și scrie o postare, un articol, o carte. Amazon a limitat — la trei! — numărul de cărți pe care o persoană le poate auto-publica zilnic, pentru a nu transforma platforma într-o „fabrică de churros”.

Se credea că afacerile și filosofia (sau arta) sunt două căi de viață ireconciliabile. Omul de afaceri urmărește banii; gânditorul și artistul caută adevărul. Dar capitalismul cognitiv a dizolvat această dilemă: creatorii digitali produc conținut pentru a obține bani. Cu cât mai puțină fricțiune, cu atât mai mult profit.

Unirea capitalistului și a gânditorului în figura „creatorului” este ultima șmecherie a tehnofeudalismului: sub pretextul monetizării, gândirea autonomă este redusă, iar creativitatea, adică suflul transcendent, visător și subversiv al oamenilor, este externalizată. Totul se adaptează anti-intelectualismului la modă.

Cum lucrurile evoluează rapid, anticipez că inundația de „murdărie digitală” îi va îneca în curând pe „creatori” și pe publicul lor. Cu cât este mai mare confuzia între adevăr și fals, cu atât mai mult avem nevoie de jurnaliști, adică de profesioniști care să identifice ceea ce Hannah Arendt numea „modestele adevăruri ale faptelor”. Vor trebui abordate și alte urgențe. Există companii de inteligență artificială care, pentru câțiva euro, resuscitează digital morții: sunt chatboturi care imită vocea, stilul, personalitatea persoanei dragi. Pentru a clarifica perechea de opuși „mort / viu”, adică între realitate și ficțiune, intelectualii vor deveni din ce în ce mai necesari.

Marea problemă a „murdăriei digitale” este că distrage, dar nu aduce semnificație. Acolo unde este ceva important de știut, există fricțiune pentru a învăța. Platon ne-a avertizat: „Frumosul este dificil”. Când cineva se predă ușor, se obișnuiește să trăiască în această „murdărie” urâtă, falsă și fără sens. Curând se va vedea că o viață fără fricțiune este o viață fără sens.

Munca intelectuală ne distrează pe puțini, dar efortul de a da formă experienței este universal, transformă sapiens în sapiens. De aceea, dorința de fricțiune apare deja la colțuri: de la cel care face drumeții pentru a simți lovitura vântului pe față, până la cel care se înscrie la ceramică pentru a modela argila cu degetele.

În curând, cea mai apreciată abilitate va fi să gândești cu propria minte, radical, cu discernământ și originalitate. Profesionistul intelectual va redeveni o profesie respectată. Pentru că sapiens se înțelege pe sine prin imaginație, gândire și cuvinte, nu prin „murdărie”. Societatea va căuta hominidul din peșteră care, precum securea de silex, modelează lumea lovitură după lovitură. La urma urmei, gânditul a fost întotdeauna o muncă fizică.